Premierul Boris Johnson, întâmpinat cu huiduieli de britanici la Jubileul de Platină al Reginei

Sursă: Dreamstime

Premierul britanic, Boris Johnson, a fost primit cu huiduieli la ceremonia susținută la Catedrala St Paul din Londra cu ocazia Jubileului de Platină al Reginei Elisabeta a II-a.

Premierul britanic Boris Johnson a fost întâmpinat cu huiduieli la sosirea sa la Catedrala St Paul din Londra la slujba religioasă care celebrează domnia istorică de 70 de ani a reginei Elisabeta a II-a.

Boris Johnson și soția sa, întâmpinați cu huiduieli

În timp ce Johnson și soția sa Carrie urcau treptele din fața catedralei, în fața unor membri importanți ai armatei și a bisericii, mii de fani regali au început să huiduie. De asemenea, unii dintre cei prezenți în mulțime au început să aplaude.

Johnson s-a confruntat cu numeroase apeluri din partea politicienilor din opoziție, dar și a unora din propriul partid, pentru a demisiona din cauza scandalului „partygate”, după ce s-a dezvăluit că atât el, cât și oficialii de pe Downing Street au încălcat legile stricte pe care guvernul său le-a implementat în timpul pandemiei.

Se crede că acest derapaj al premierului britanic marchează prima dată când se constată că un lider din Marea Britanie a încălcat legea în timpul mandatului, transmite Reuters.

Premierul britanic a scăzut masiv în popularitate

Johnson a ajuns la putere în 2019 pe baza promisiunii de a finaliza ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, dar în ultimele luni, prim-ministrul a suferit o serie de controverse și a făcut mai mulți pași greșiți.

Sondajele arată că popularitatea sa din Marea Britanie s-a prăbușit, iar un număr tot mai mare de parlamentari din propriul său partid au cerut ca Johnson să demisioneze, existând speculații că s-ar putea confrunta cu o nouă provocare la conducere.

Cuplul sosea pentru slujba care celebrează domnia reginei Elisabeta a II-a, ce are loc în a doua zi a celebrării naționale de patru zile a Jubileului de platină. Foștii prim-miniștri, inclusiv Tony Blair și David Cameron, au fost întâmpinați cu aplauze politicoase.

Regina Elisabeta a II-a și prințul Andrew nu au fost prezenți

Politicienii au sosit înaintea familiei regale, dar regina va urmări slujba din casa sa de la Castelul Windsor. Casa Regală a anunțat că Elisabeta a II-a nu va fi însă prezentă. Suverana de 96 de ani resimte oboseala acumulată în prima zi a festivităţilor ce marchează Jubileul său de Platină.

Anunţând „cu regret” absenţa reginei, biroul de presă de la Palatul Buckingham a explicat-o joi seară printr-o „anumită stare de disconfort” resimţită în timpul primei zi de festivităţi. Suverana, care se confruntă cu dificultăţi de mobilitate, a apărut joi de două ori în balconul oficial al Palatului Buckingham.

Prinţul Andrew, în vârstă de 62 de ani, privat de titlul să regal, nu a fost nici el prezent. Palatul Buckingham a anunţat joi că prinţul Andrew a contractat COVID-19 şi va absenta de la această ceremonie religioasă, organizată în cadrul celor patru zile de festivităţi ce marchează Jubileul de Platină al reginei Elisabeta a II-a – 70 de ani de domnie, un record pentru monarhia britanică.