Biroul premierului britanic a confirmat că Boris Johnson va fi amendat pentru petrecerile organizate la sediile guvernamentale în timpul pandemiei de coronavirus. Ministrul britanic de Finanțe, Rishi Sunak, a fost și el notificat cu privire la o amendă pe același motiv.
Premierul Boris Johnson va fi amendat pentru petrecerile din pandemie. Opoziția laburistă îi cere demisia
Boris Johnson şi ministrul britanic al Finanţelor se numără printre oficialii care au primit notificări că vor fi amendaţi din cauza participării la petreceri organizate în birouri guvernamentale prin încălcarea restricţiilor anti-COVID impuse de Guvern în perioada 2020-2021, scrie cotidianul The Evening Standard.
Simultan, opoziţia laburistă a transmis că îi cere demisia lui Boris Johnson, din cauza petrecerilor organizate în sedii guvernamentale în timpul pandemiei de COVID-19. Totodată, Poliţia metropolitană londoneză a decis aplicarea a peste 50 de amenzi în acest caz.
Vor primi amenzi pentru încălcarea reglementărilor COVID-19
„Premierul Boris Johnson şi ministrul de Finanţe Rishi Sunak vor primi amenzi pentru încălcarea reglementărilor COVID-19, după acuzaţiile privind petreceri organizate la birourile de la Downing Street şi Whitehall”, a declarat un purtător de cuvânt guvernamental.
„Boris Johnson şi Rishi Sunak au încălcat legea şi au minţit în mod repetat publicul britanic. Trebuie să demisioneze amândoi”, a reacţionat Keir Starmer, liderul Partidului Laburist, aflat în opoziţie.
Totodată, Rishi Sunak este supus presiunilor pentru a demisiona şi din cauza altui scandal, referitor la declaraţiile fiscale ale soţiei sale.
Numeroşi consilieri ai premierului Boris Johnson au demisionat în februarie pe fondul presiunilor politice apărute din cauza petrecerilor organizate în 2020 şi 2021 în birouri guvernamentale prin încălcarea normelor antiepidemice.
Boris Johnson regretă situaţia generată de petrecerile organizate în birouri guvernamentale
În urma criticilor, Boris Johnson a declarat în februarie, în Camera Comunelor, că regretă situaţia generată de petrecerile organizate în birouri guvernamentale în pofida restricţiilor, subliniind, în contextul apariţiei concluziilor unui raport oficial, că va trage învăţăminte de pe urma erorilor. Premierul afirma atunci că aştepta concluziile anchetei Poliţiei din Londra.
Un raport oficial elaborat de Susan Gray, secretar adjunct al Biroului Cabinetului britanic, a stabilit că Guvernul Boris Johnson „a eşuat în mod grav” în respectarea normelor.
„Este vorba despre eşecuri în materie de conducere şi de erori de judecată. În contextul pandemiei, când Guvernul le cerea cetăţenilor să accepte restricţii ample, comportamentul de acest fel privind aceste evenimente este greu de justificat”, a transmis Susan Gray.