Premierul Dorin Recean: Republica Moldova nu mai consumă gaze de la Gazprom

Sursă: captură video

Joi, 23 martie, premierul Dorin Recean a anunțat, în cadrul unei conferințe de presă comune cu omologul său român, Nicolae Ciucă, că Republica Moldova nu mai consumă gaze de la Gazprom.

Dorin Recean a explicat că Moldovagaz, companie controlată de autoritățile ruse, a încercat să reia livrările de gaze pentru Republica Moldova, însă demersul a fost stopat la scurt timp.

Republica Moldova nu mai consumă gaze ruseşti, achiziţionate de la Gazprom

Premierul de la Chișinău a precizat că Republica Moldova se bazează pe România pentru furnizarea de gaze naturale.

„În primul rând, trebuie să menţionăm că Moldovagaz este o companie preponderent rusească. Deci, trebuie să zicem că este Gazprom Moldova. Ea a încercat să reia pentru Republica Moldova aceste livrări, care au fost aproximativ imediat întrerupte.

Deci, Republica Moldova nu mai consumă gaze de la Gazprom. Aici avem sprijinul României ca să avem o relaţie contractuală pe termen lung pentru cantităţile de gaze care sunt necesare aici, la Chişinău. Vedem acest sprijin şi îl vom concretiza cât mai curând”, a declarat şeful Executivului moldovean.

Premierul Nicolae Ciucă, vizită oficială la Chișinău

Vă reamintim că premierul Nicolae Ciucă se află într-o vizită oficială la Chișinău. Cu acest prilej, a asigurat că Republica Moldova se poate baza pe România, indiferent de problemele economice și de securitate cu care se vor confrunta.

Într-un interviu acordat portalului Deschide.md, Ciucă a subliniat relația specială pe care România o are cu Republica Moldova și cu cetățenii săi, afirmând că România este un partener de încredere, serios, deschis, transparent și dezinteresat, cu interese centrate pe soliditatea și parcursul european al Republicii Moldova.

Ciucă a recunoscut că această relație a fost menținută chiar și în timpul mandatului fostului președinte pro-rus Igor Dodon, care a primit ajutor din partea României în spații nepotrivite și marginale, în timp ce pretindea ajutor din alte surse.

Ciucă a afirmat că această abordare s-a schimbat, iar președintele Klaus Iohannis a acordat „o atenție deosebită” sprijinirii Republicii Moldova și cooperării cu președintele Maia Sandu. În plus, guvernele pro-europene succesive, precum cel condus de Dorin Recean, au tot sprijinul României pentru calea pe care și-au propus-o spre apropiere și integrare în Uniunea Europeană.

„România acţionează ca un partener de încredere, serios, deschis, transparent, dezinteresat în avantaje directe, dar interesat în soliditatea şi drumul european al Republicii Moldova (…) am acţionat astfel şi atunci când preşedinte la Chişinău era Igor Dodon (fostul preşedinte prorus al R.Moldova – n.r.), care primea ajutoarele pe sub poduri, în spaţii improprii, cât mai marginale şi invizibile, clamând ajutorul venit din alte direcţii.

De asemenea, guvernele succesive pro-europene precum cel condus de domnul (Dorin) Recean au tot sprijinul nostru pentru drumul pe care şi l-au propus de apropiere şi integrare în Uniunea Europeană”, spune prim-ministrul Nicolae Ciucă.