Premierul Florin Cîțu a răbufnit! A fost întrebat pentru a treia oară de reprezentanții presei dacă se droghează, joi seară, la TVR. Șeful Guvernului dă semne tot mai evidente că nu mai suportă să i se pună această întrebare.
Premierul Florin Cîțu a răbufnit! Joi seară a fost întrebat, pentru a treia oară în doar câteva zile, dacă se droghează.
Insistențele reprezentanților presei pe subiect încep să îl irite pe Premier, care refuză cu obstinație să răspundă întrebării, deși nu pare a fi cea mai bună strategie de imagine.
Premierul Florin Cîțu a răbufnit: ”Nu are rost!”.
Mai devreme în cursul zilei, întrebat despre același subiect, a zis că este ”o întrebare tâmpită”. La TVR, Cîțu a arătat că este ”o întrebare care nu are rost”.
Asta după ce deputatul USR Emanuel Ungureanu, un aprig contestatar al lui Cîțu, chiar din tabăra puterii, a spus recent că ”ar fi imagini cu Florin Cîțu în timp ce consumă droguri”.
Realizator: – De ce v-a iritat întrebarea despre droguri?
Florin Cîțu: – Pentru că sunt întrebări care nu își au rostul. Nu pot să întrebi chiar orice mai ales când sunt lucruri foarte importante de care vorbeam, vorbeam de situația românilor din Kabul.
Cred că avem cu toți discernământ când vorbim de situația unor oameni disperați să ajungă acasă să ne păstrăm totuși respectul ce întrebări punem despre această situație.
”Nu are sens această întrebare”
– Deci vă deranja contextul, nu întrebarea în sine?
– Eu pot să răspund sau să nu răspund. Haideți să ne concentrăm pe lucruri serioase. De ce nu mă întreabă nimeni de creșterea economică de 13,6% cum m-ați întrebat dumneavoastră?
– Românii trebuie să știe. Îi faceți să știe?
– Bineînțeles că trebuie să știe românii. Chiar nu mi se pare o întrebare… nu are sens această întrebare, chiar nu are sens.
Subiectul substanțelor interzise pe care le-ar consuma Florin Cîțu s-a aprins în opinia publică din România după scandalul în care a fost dezvăluit faptul că actualul Premier al României a fost arestat în SUA, după ce a condus o mașină sum influența unor substanțe interzise.
Dincolo de consumul de alcool, înainte de a se urca la volan, pe care Cîțu l-a recunoscut, este vehiculată și ipoteza consumului de droguri.