Premierul Florin Cîțu a spus tot adevărul cu privire la situația lui Vlad Voiculescu. Șeful Guvernului a făcut miercuri clarificări cu privire la relația sa cu ministrul Sănătății, în cadrul unei conferințe de presă desfășurate la Palatul Victoria.
Cîțu a refuzat să se exprime cu privire la publicarea de către ministerul Sănătății a unor date despre campania de vaccinare, considerate de unele voci din zona coaliției aflate la guvernare ca fiind confidențiale și a menționat că este 100% pentru transparență.
Premierul Florin Cîțu a spus tot adevărul: Îl demite pe Vlad Voiculescu?
”Nu sunt eu în măsură să analizez, până la urmă strategia de vaccinare a României este un succes, suntem în topul țărilor europene. Cei care au publicat datele ar trebui să explice dacă este adevărat ce se aude.”, a spus Florin Cîțu.
”Nu am fost consultat înainte de publicarea datelor, am aflat din presă. Eu susțin 100% transparentizarea.
Nu mi-a fost solicitată niciodată demisia lui Voiculescu, nici din partea Președintelui Klaus Iohannis, nici de la PNL. Miniștrii sunt evaluați după alte criterii, care țin de respectarea programului de guvernare.”, a precizat Premierul.
”Nu înțeleg de unde această avalanșă de susținere pentru Vlad Voiculescu”
”Nu înțeleg de unde această avalanșă de susținere pentru Vlad Voiculescu, eu nu i-am cerut niciodată demisia.
În același timp, însă, vreau să îi spun că trebuie să ne concentrăm și asupra pandemiei, nu doar a campaniei de vaccinare, care merge foarte bine.
Am înțeles din presă că la Timișoara s-a redus numărul de paturi ATI – aș vrea să aflu și eu dacă s-a întâmplat așa ceva, pentru că ar fi foarte grav.”, a mai spus Cîțu.
În ceea ce privește o posibilă campanie de vaccinare paralelă, în care ar fi implicate rudele angajaților din serviciile secrete, Florin Cîțu a declarat:
”Trebuie să întrebați Ministerul Sănătății dacă există o campanie de vaccinare paralelă, în cadrul centrelor în care se vaccinează angajații instituțiilor de forță. Mie mi s-a spus că nu.”
”Există un plan de măsuri de la fostul ministru al Sănătății. Așteptăm cu toții să vedem dacă măcar o parte din aceste măsuri au fost puse în practică.”, a mais spus Cîțu.
Sursă foto: INQUAM Photos, George Călin.