Premierul Florin Cîțu: Vom avea şi bani să plătim şi pensii mai mari, şi alocaţii, şi salarii. Șeful Guvernului nu a dat însă o dată concretă când se va întâmpla asta.
Cîțu a spus în schimb că rămâne fidel principiilor liberale de a scoate România din sărăcie prin investiții.
Premierul Florin Cîțu promite bunăstare. Soluția: investițiile
Premierul Florin Cîţu a declarat, vineri, la Piatra Neamţ, că prioritatea Guvernului său o reprezintă investiţiile, pentru că „prea mulţi ani de zile banii s-au dus către asistenţă socială”, iar acesta nu este modul potrivit pentru a dezvolta o ţară.
„Prioritatea acestui Guvern o reprezintă investiţiile. Atunci când aloci mai multe resurse către investiţii, se întorc mai mulţi bani la buget şi nu invers. Prea mulţi ani de zile (…) banii s-au dus către asistenţă socială.
Nu dezvolţi o ţară, nu modernizezi o ţară alocând bani către asistenţă socială. Din contră, îi faci prizonieri pe acei oameni în sărăcie. Soluţia liberală de a scoate România din sărăcie o reprezintă investiţiile.
Am investit, avem creştere economică, vom avea printre cele mai mari creşteri din Uniunea Europeană şi veţi vedea că atunci vom avea şi bani să plătim şi pensii mai mari, şi alocaţii, şi salarii.
Dar doar aşa merg lucrurile, întâi investeşti şi apoi poţi să împarţi, pentru că altfel nu ai ce să împarţi. Împarţi doar împrumuturile”, a spus Florin Cîţu.
Investiţiile prin PNDL vor continua
Aflat într-o vizită la Piatra Neamţ, premierul a dat asigurări că investiţiile prin PNDL vor continua şi toate facturile pentru lucrări vor fi plătite.
„Am venit astăzi aici în funcţia de prim-ministru. Fac mai multe vizite în ţară pentru că în ultimii ani câteva zone din România au fost lăsate în urmă de guvernele şi administraţiile trecute, care unele din ele sunt şi azi.
Am fost şi în sud, am venit şi Moldova şi se pare că aceste zone unde am avut administraţii ale PSD-ului au fost lăsate în urmă în ceea ce priveşte investiţiile. Banii au venit, surprinzător, în aceste zone, dar au fost folosiţi prost şi tocmai acest lucru vrem să remediem.
Am început prin a plăti facturile companiilor care au lucrat în aceste zone şi în toată ţara. Când am preluat guvernarea în 2019, erau facturi neplătite de şapte-opt luni de zile.
Astăzi am plătit încă două facturi de 220 milioane de lei pentru proiectele prin PNDL, deci nu se opreşte nicio finanţare, am anunţat că proiectele vor fi plătite în continuare”, a precizat Cîţu.
Sursa foto: Facebook, Florin Cîţu.