Mișcarea decisivă în Franța. Premierul francez Elisabeth Borne și-a prezentat demisia, dar Emmanuel Macron a refuzat să o semneze, „pentru ca guvernul să rămână în funcție”.
Anunțul a fost făcut în cursul zilei de marți, de Palatul Elysée pentru Agenția France-Presse (AFP). Sursa citată precizează că Elisabeth Borne și-a prezentat tradiționala demisie de după alegerile legislative, însă președintele Emmanuel Macron nu va proceda la o remaniere imediată, scrie Le Monde.
Totodată, sursa citată mai menționează că Macron va căuta în continuare soluții care să fie în favoarea cetățenilor țării pe care o conduce. „Președintele va purta dialogul politic necesar (…) pentru a identifica soluții constructive care pot fi avute în vedere în serviciul francezilor”, a precizat Palatul.
Menționăm faptul că potrivit unei informații confirmate de un consilier pentru AFP, deși și-a anunțat astăzi demisia, premierul francez va avea marți o reuniune cu întreg guvernul în prima parte a după-amiezii. Sursa citată mai precizează că formatul este unul diferit față de consiliul săptămânal al miniștrilor, care era prevăzut pentru astăzi, dar care a fost anulat.
De ce demisionează Elisabeth Borne din funcția de premier?
Mișcarea făcută de Elisabeth Borne este una așteptată, în condițiile în care este tradițional ca un premier să demisioneze din funcție la a doua zi după alegerile legislative.
De asemenea, pe lângă demisia lui Elisabeth Borne, este de așteptat ca și miniștrii care au pierdut la alegeri să demisioneze din guvern și să nu mai fie numiți din nou. În această situație se află până acum ministrul Mediului, Amélie de Montchalin, și ministrul Sănătății, Brigitte Bourguignon.
Următorul pas este ca noua Adunare Națională să ofere o rezervă de parlamentari din care să aleagă pentru posturile ministeriale, inclusiv pentru portofoliile secundare care nu au fost încă atribuite.
Menționăm faptul că alegerile din Franța nu s-au desfășurat conform așteptărilor. În final, președintele francez Emmanuel Macron a pierdut controlul în Adunarea Națională, iar presa internațională scrie că un blocaj politic ar putea avea loc în cazul în care partidul său nu va reuși să negocieze cu alte partide politice.
Reacția presei internaționale după alegerile parlamentare din Franța
„A doua zi după al doilea tur al legislativelor, presa străină se alarmează de instabilitatea politică ce ar putea duce la o contraperformanţă a taberei macroniste”, notează cotidianul francez Liberation.
Și alte publicații străine i-au ținut partea președintelui Emmanuel Macron, numind rezultatul alegerilor parlamentare drept un ”coșmar” sau o ”pedeapsă” pentru acesta.
„Coşmar la Elysée”: formula tronează pe prima pagină a ziarului belgian „Le Soir” luni, a doua zi după alegerile legislative franceze, care l-au arătat pe Emmanuel Macron pierzând cu mult majoritatea absolută în Adunarea Naţională.
„Mai rău decât în cele mai negre coşmaruri pentru Palatul Elysée”, scrie cotidianul, care subliniază progresul istoric al Rassemblement National şi înfrângerea capetelor de afiş ale taberei prezidenţiale, precum ministrul tranziţiei ecologice, Amélie de Montchalin, şi pune înfrângerea coaliţiei Ensemble pe seama „campaniei dezastruoase”.
„Franţa a votat şi l-a pedepsit pe Macron„, scrie „Der Spiegel”, în Germania.