Jean Castex a declarat că francezii nu trebuie să lase garda jos deoarece virusul nu este în vacanță.
‘Virusul nu este în vacanţă şi nici noi nu suntem’, a remarcat premierul, adăugând că este vital ca Franţa să evite o altă intrare în izolare la nivel naţional.
Masca obligatorie în Nisa
Recent, Nisa a decis că este imperativ ca măștile de protecție să fie purtate în zonele libere aglomerate, mai ales în unele părți ale Promenade des Anglais, un loc turistic popular.
‘Trebuie să ne protejăm împotriva acestui virus, mai ales fără a opri viaţa economică şi socială, adică evitând perspectiva unei reintroduceri a izolării generalizate’, a explicat el.
Declarația premierului francez vine în contextul în care În unele regiuni franceze ‘se constată o creştere a cifrelor epidemiologice, ceea ce ar trebui să ne facă să fim mai atenţi ca oricând’, a insistat Castex,
‘Îndemn fiecare francez să rămână foarte vigilent, deoarece lupta împotriva virusului depinde desigur de stat, de comunităţile locale, de instituţii, dar şi de fiecare dintre noi’, a insistat Castex.
Cum s-a ajuns la decizia aceasta
Autoritățile justifică portul măştii în spaţii deschis prin dovezi potrivit cărora SARS-CoV-2 se transmite prin suspensii de particule fine aflate în aer (aerosoli) şi nu doar prin salivă sau mucus.
Masca este obligatorie în locuri publice în 69 de municipalităţi din departamentul Mayenne (vest) , unde indicatorii ‘confirmă circulaţia activă a virusului’.
Oraşele franceze Biarritz, Bayonne, Saint-Malo, Le Touquet, Orléans şi de acum şi Nisa au impus purtarea măştii în spaţii deschise, în centru sau în pieţe.