Primul ministru irakian, Nuri al-Maliki, consideră că un contract semnat între compania petrolieră americană ExxonMobil şi regiunea autonomă a Kurdistanului irakian ar putrea să conducă la 'un război', a declarat marţi pentru AFP purtătorul său de cuvânt.
Acordul semnat vizează explorarea petrolieră în şase zone din Kurdistanul irakian, dintre care două sunt revendicate atât de autorităţile regionale kurde cât şi de guvernul de la Bagdad, acesta din urmă considerând că numai el este în măsură să aprobe toate contractele petroliere, altfel sunt ilegale.
Premierul ‘Maliki consideră că aceste acorduri reprezintă o iniţiativă foarte periculoasă care ar putea să provoace un război şi să pună capăt unităţii Irakului’, a declarat Ali Mussaui, purtătorul de cuvânt al acestuia, precizând că i-a fost deja trimis un mesaj preşedintelui american, Barack Obama, în care i se cere să intervină pentru a împiedica compania americană să-şi pună planurile în aplicare.
Zonele disputate se află în provincia Ninive, din vecinătatea Kurdistanului. În plus, guvernatorul provinciei Ninive consideră că regiunea sa trebuie ‘să fie parte în contract’, argumentând că dispune de ‘aceleaşi prerogative ca şi guvernul regional din Kurdistan, întrucât în Constituţie nu se face nici o diferenţiere între provincii şi regiuni’.
Această criză se adaugă numeroaselor neînţelegeri dintre Kurdistan şi guvernul central de la Bagdad. Săptămâna trecută liderii kurzi au susţinut o moţiune de cenzură împotriva premierului irakian.
SURSA: Agerpres