Autoritatea britanică de reglementare a prețurilor la energie, Ofgem, a anunțat că, preţul maxim la energie pe care companiile din sector îl vor putea percepe gospodăriilor din Marea Britanie începând din 1 octombrie a fost stabilit la 3.549 lire (4.202 euro) pe an, ceea ce reprezintă o creştere de 80% față de anul trecut.
Guvernul va garanta împrumuturile companiilor de energie
Ținând cont de contextul anevoios cu privire la prețurile la energie, Liz Truss intenţionează să anunţe joi noul său plan pentru a sprijini familiile din Marea Britanie.
Potrivit planului noului premier britanic, Guvernul va garanta împrumuturile companiilor de energie care le vor utiliza pentru a îngheţa sau măcar a reduce facturile iarna care vine şi următoarea, relatează BBC.
Inflaţia interanuală poate ajunge la finele anului la 13% şi ţara poate intra în recesiune înainte de a se încheia 2022
Detaliile legate de modul în care vor fi ajutate companiile mici pentru a face faţă scumpirilor energiei sunt în curs de revizuire, a precizat BBC.
„Este liniştitor faptul că Executivul ia în considerare în mod serios sprijinul pe care îl poate oferi companiilor în aceste timpuri atât de dificile”, a declarat pentru mass-media Alex Veitch, reprezentantul Camerelor de Comerţ britanice.
„Dar rămâne de văzut dacă aceste planuri vor merge suficient de departe pentru a oferi ajutorul de care multe companii au nevoie cu disperare”, a adăugat el.
Conform Băncii Angliei, inflaţia interanuală poate ajunge la finele anului la 13% şi ţara poate intra în recesiune înainte de a se încheia 2022, o situaţie care poate să rămână valabilă şi în 2023.
Liz Truss este a treia femeie premier din istoria Marii Britaniei
Liz Truss este a treia femeie premier din istoria Marii Britanii. Potrivit BBC, este vorba de prima numire pe pământ scoțian a unui premier britanic din 1885 încoace. Din acel an, toate numirile au fost făcute la Palatul Buckingham din Londra.
Înainte de a părăsi Downing Street 10, reședința premierilor britanici, Boris Johnson a declarat că va fi un „susținător fervent” al lui Liz Truss și al noului guvern.
Liz Truss, noul lider al conservatorilor britanici, a fost primită marţi de regina Elisabeta a II-a la castelul Balmoral din Scoţia pentru a fi numită oficial în funcția de prim-ministru.