Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean a declarat joi, în declaraţiile de presă comune cu premierul Nicolae Ciucă, că aşa cum spunea şi la Bucureşti, România este avocatul nostru în toate instituţiile europene şi astfel, noi putem avansa în parcursul nostru european, în pofida provocărilor de securitate generate de războiul brutal al Rusiei împotriva Ucrainei.
”Stimate domnule prim-ministru Ciucă, sunt foarte bucuros să vă salut astăzi la Chişinău. Sunt doar trei săptămâni de la vizita de la Bucureşti din 1 martie. Mulţumesc pentru discuţia pragmatică şi deschisă despre modalităţi concrete de aprofundare şi de extindere a Parteneriatului nostru strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova.
Datorită susţinerii şi ajutorului din partea României, Uniunii Europene şi a statelor membre, am reuşit să trecem cu bine de iarnă. Reconfirm cetăţenilor: nu suntem singuri, suntem parte a unei familii de prieteni pe care putem conta întotdeauna”, a spus premierul moldovean.
Recean se implică personal în relația cu România
Dorin Recean a precizat că şi-a asumat să se implice personal în dezvoltarea relaţiei apropiate cu România.
”Aşa cum spuneam şi la Bucureşti, România este avocatul nostru în toate instituţiile europene. Astfel, noi putem avansa în parcursul nostru european, în pofida provocărilor de securitate generate de războiul brutal al Rusiei împotriva Ucrainei.
Reuşim să ne coordonăm rapid şi eficient cu Bucureştiul pe dosarele de interes reciproc, în spiritul solidarităţii şi relaţiei speciale, în care împărtăşim trecutul, gestionăm prezentul şi construim viitorul. Preşedinta Maia Sandu a promulgat chiar ieri legea care confirmă adevărul istoric incontestabil: limba de stat este limba română. Punct”, a spus premierul Recean.
România ajută la învățarea limbii române în Moldova
El a menţionat că a convenit cu prim-ministru Ciucă acţiunile comune de perspectivă în implementarea programului naţional pentru următorii trei ani privind învăţarea limbii române de către minorităţile naţionale din Republica Moldova, inclusiv populaţia adultă.
”Extinderea relaţiilor economice este un alt subiect important în agendă. Identificăm mai multe oportunităţi pentru investiţii, comerţ, dezvoltare de proiecte comune. Sectoarele vizate sunt energia, tehnologiile informaţionale, telecomunicaţiile, serviciile financiar-bancare, integrarea pieţelor de capital, turismul. Schimburile comerciale şi sociale vor fi facilitate de extinderea infrastructurii de interconectare.
Suntem determinaţi să dezvoltăm infrastructura podurilor peste Prut, vom îmbunătăţi conectivitatea transfrontalieră. Primul jalon concret: în luna mai lansăm circulaţia pe podul de pontoane Leova-Bumbăta; urmează modernizare a trei poduri existente: Sculeni, Sculeni-Cahul-Oancea, Leuşeni-Albiţa, iar pentru aprilie ţintim aprobarea şi semnarea acordurilor corespunzătoare”, a declarat Dorin Recean.
Bucureștiul lucvrează cu Chișinăul la interconectarea rețelelor electrice
Premierul moldovean a arătat că muncesc pentru creşterea capacităţii de interconectare a reţelelor electrice, dar, foarte important, şi pentru integrarea infrastructurii de piaţă energetică prin organizarea platformelor de comercializare.
”Cetăţenii noştri vor simţi beneficiile colaborării guvernelor de la Chişinău şi Bucureşti şi urmare a activării în aprilie a regimului de control comun la Punctul de Trecere a Frontierei Leuşeni-Albiţa. Numeroasele proiecte şi iniţiative finanţate de România în domenii importante prin care condiţiile de viaţă ale cetăţenilor noştri devin mai bune sunt deja cunoscute. Am să menţionez: burse pentru elevi şi studenţi, serviciile SMURD, modernizarea a sute de grădiniţe, donaţii de microbuze şcolare, renovarea clădirilor din patrimoniul nostru cultural, furnizarea resurselor energetice, asigurarea accesului la depozitele de gaze naturale şi deschiderea fără precedent pentru asigurarea prosperităţii, dar şi a securităţii naţionale. Sunt bucuros să anunţ, împreună cu dl prim-ministru, că deja 58 de proiecte de infrastructură din Programul ”Satul European” vor fi valorificate imediat”, a spus el. Recean a menţionat că suplimentar, vor fi dotate laboratoare în şcoli şi vor fi achiziţionate autobuze şcolare pentru copiii noştri.
”Aceasta este prima etapă, cu o valoare totală de 25 de milioane de euro, de realizare a acordului privind asistenţa nerambursabilă în valoare de 100 de milioane de euro, oferită generos de România. Proiecte de acest gen ţintesc îmbunătăţirea calităţii vieţii a fiecărui cetăţean”, a mai spus şeful Executivului moldovean.
”Domnule prim-ministru Ciucă, vă rog să ştiţi că nu există localitate care să nu aibă o prezenţă românească şi îmi exprim convingerea că această prezenţă va fi în creştere şi va fi reciprocă. Am să închei prin a reitera prioritatea strategică a Guvernului de la Chişinău, susţinută necondiţionat de Guvernul de la Bucureşti, şi anume accelerarea reformelor pentru a aduce Europa acasă, pentru aderarea la Uniunea Europeană până în 2030. Între timp, asigurăm pacea şi securitatea, impulsionăm economia, dezvoltăm un serviciu public eficient şi aproape de cetăţeni. Mulţumesc! Mulţumesc României, mulţumesc dle prim-ministru Ciucă!”, a spus el în finalul discursului.