Președintele PNL, Ludovic Orban a vorbit luni la finalul reuniunii Biroul Politic Naţional despre votul de investitură, care potrivit premierului va avea loc joi, sau cel târziu luni. De asemenea, fostul premier a precizat că „PNL vor face ceea ce este mai bine pentru țară”.
„Am convocat Biroul Politic Național, organismul statutar, care are atribuția de a desemna candidații la funcția de președinte de Consiliu Județean și la funcția de primar de municipiu sau de reședință de județ”, a declarat Ludovic Orban.
Întrebat despre mandatul negocierilor pentru Guvernul Cîțu, premierul a răspuns că va discuta cu formațiunile politice și cu grupurile parlamentare pentru a încerca formarea unei majorități.
De asemenea, premierul a vorbit și despre existența anumitor nemulțumiri are protocalelor de colaborare semnate cu UDMR și cu ALDE și cu cei de la USR.
„Singura nerespectare a unui acord politic, a fost nerespectarea acordului politic legat de faptul că am înaintat legea de alegere a primarilor în două tururi, prin angajarea răspunderii, deși în acordul cu UDMR, practic, era o prevedere, care din punctul meu de vedere, nu a fost încălcată, dar așa au considerat cei de la UDMR”, a spus Orban.
PNL va face ceea ce trebuie
Întrebat dacă Parlamentare PNL va vota Guvernul Cîțu, fostul premier a răspuns că: „Parlamentarii PNL vor face ceea ce este mai bine pentru țară. Vor acționa în cadrul constituțional și, alături de noi, sunt implicați în încercarea de a forma o majoritate parlamentară. Parlamentarii PNL vor fi prezenți și cred că acest lucru este normal pentru toți parlamentarii, indiferent din ce formațiune politică fac parte”.
Președintele a vorbit și despre votul de investitură.
„Propunerea pe care am validat-o în Biroul Executiv și care o să fie susținută de reprezentanții PNL, în Birourile Permanente ale Camerelor, este aceea de a avea un calendar cât mai rapid. Audierile să aibă loc marți și miercuri și votul de învestitură fie joi, fie cel târziu luni”, a adăugat Orban.
În ceea ce privește încadrarea în calendarul anticiaptelor, fostul premier susține că „suntem în situația în care, din cauza chiulului, boicotului PSD nu s-a reușit finalizarea procedurii, în termenul stabilit de regulamentul celor două Camere. Eu mi-am depus mandatul primit. Florin Cîțu a fost desemnat de președintele României să formeze Guvernul. Am depus lista Guvernului și programul de Guvernare. Solicităm derularea procedurilor în conformitate cu revederile constituționale și cu prevederile celor două Camere, astfel încât să se înfăptuiască prevederile constituționale”.