Premierul Nicolae Ciucă l-a primit, marţi, la Palatul Victoria, pe prim-ministrul Poloniei, Mateusz Morawiecki. Cei doi premieri vor participa, în plenul delegaţiilor oficiale, la o reuniune interguvernamentală, urmată de o ceremonie de semnare a documentelor bilaterale.
Nicolae Ciucă l-a primit, cu onoruri militare, pe premierul Mateusz Morawiecki, aflat în vizită oficială în România.
Vor fi semnate un memorandum de înţelegere între Ministerul Sportului şi Turismului din Republica Polonă şi Ministerul Sportului din România şi o declaraţie de cooperare în domeniul protecţiei civile între Ministerul Afacerilor Interne din România, prin Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, şi Serviciul de Stat al Pompierilor din Polonia.
Rolul regiunii central şi est-europene a crescut, în contextul războiului Rusiei împotriva Ucrainei, a declarat, marţi, premierul polonez, Mateusz Morawiecki, adăugând că speră ca, după victoria ucrainenilor, să fie construite, în această zonă „planuri strategice semnificative”.
Crește rolul regiunii în contextul războiului
„Vedem că, odată cu agresiunea rusească în Ucraina, creşte rolul, rangul acestei regiuni, în care noi trăim, în care creăm valori economice şi sociale, de aceea cred, în mod aprofundat, că în acest triunghi între Ucraina, România şi Polonia se va putea în curând – sperăm să fie cât mai curând, după victoria Ucrainei şi atingerea păcii – să construim nişte planuri strategice semnificative (…) planurile strategice, care vor fi foarte ambiţioase din punct de vedere economic, investiţional şi de afaceri, dar şi ambiţioase din punct de vedere strategic, din punct de vedere al cooperării militare şi din punctul de vedere al creării unei noi comunităţi economice de peste 100 de milioane (de persoane – n.r.) în regiunea Europei Centrale”, a spus Morawiecki.
România și Polonia – tampon între Vest și Est
Şeful guvernului polonez a mărturisit că vede în România „un aliat foarte mare, un aliat mare în lupta pentru interesele noastre comune”.
„Ani de zile, vă spun foarte drept, ţările noastre au fost jucate de cei din Est şi din Vest. Bineînţeles, nu se poate compara presiunea din Vest faţă de cea din Est, dar trebuie să ne dăm seama că primele decenii naive de transformare, de capitalism erau, în acelaşi timp, decenii în care am fost în mare parte folosiţi pentru scopurile proprii ale Europei vestice.
Din România, din Polonia au plecat mulţi oameni. Acum, în Polonia revin sute de mii de oameni, pentru prima dată în istoria noastră. Nu putem să ne uitam la UE ca la cei care au întotdeauna cele mai bune soluții aduse în geamantan” a spus înaltul oficial polonez.
Morawiecki a vorbit despre importanţa fluxului liber de persoane şi de mărfuri pe piaţa unică. „Noi nu putem să ne uităm la Uniunea Europeană ca la cei care trebuie ascultaţi şi care trebuie să aibă întotdeauna cele mai bune soluţii care sunt aduse în geamantan la Varşovia şi la Bucureşti.
De aceea, în Bruxelles, în timpul discuţiei cu privire la piaţa unică europeană, am optat să se pună accentul pe fluxul liber de persoane şi de mărfuri. De ce? Pentru că în aceste sectoare putem avea nişte avantaje”, a spus şeful guvernului de la Varşovia. Astfel, a subliniat că „Polonia şi România trebuie să lupte împreună pentru aducerea la capăt a prestării serviciilor pe piaţa unică europeană”.
Liderul guvernului de la Varșovia a vorbit, în contextul legislaţiei UE, despre pachetul de mobilitate şi pachetul legat de lucrătorii detaşaţi. „Ce altceva sunt decât doar o lovitură împotriva economiei româneşti şi poloneze, care au început să se descurce bine?”, a afirmat Mateusz Morawiecki.
„Trebuie să luptăm pentru aceasta, pentru că este în cel mai bun interes al întreprinzătorilor noştri”, a afirmat Morawiecki.
Premierul polonez va fi primit, apoi, la Palatul Cotroceni, unde va purta convorbiri oficiale cu preşedintele Klaus Iohannis.