Ponta va rămâne până joi în Africa de Sud, unde va participa la mai multe reuniuni şi întâlniri politice cu ocazia acestui congres, a precizat sursa citată.
De asemenea, prim-ministrul român se va întâlni cu Jacob Zuma, preşedintele Africii de Sud, precum şi cu alţi şefi de guverne şi lideri ai partidelor socialiste.
Congresul din acest an va fi primul organizat pe continentul african şi va fi găzduit de Congresul Naţional African (ANC).
„Congresul va face apel la o ‘nouă cultură a solidarităţii”, iar agenda sa se va concentra pe patru teme importante, preocupări ale social-democraţilor din lume: (1) susţinerea unei economii cu locuri de muncă, creştere şi protecţie socială, ca răspuns al social-democraţilor la criza actuală; (2) lupta pentru drepturi şi libertăţi şi întărirea democraţiei reprezentative în lume; (3) pentru o politică a păcii, sustenabilităţii şi cooperării; şi (4) pentru o nouă cultură a solidarităţii între oameni şi între naţiuni’, a informat Guvernul.
Sursa: Agerpres
Premierul Ponta, de luni până joi în Africa de Sud, la congresul Internaționalei Socialiste
27 august 2012, 09:23
Ultima modificare în 27 august 2012, 12:23
Premierul Victor Ponta va merge luni la Cape Town, Africa de Sud, cu ocazia Congresului XXIV-lea al Internaţionalei Socialiste, care are loc o dată la patru ani, a informat duminică Guvernul.
Etichete: victor ponta
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Poliția rutieră anunță „toleranță zero” pentru vitezomani
- Cum îngroapă OPSPI privatizarea Oltchim
- Ministrul german de finanțe exclude ipoteza unei amânări pentru Grecia
- Franța vrea rezolvarea problemei romilor ”la scară europeană”
- UPDATE: Theodor Stolojan: Rectificarea bugetară reflectă deteriorarea situaţiei economice a României
- ICR susţine că rectificarea bugetară îi compromite parteneriatele în derulare şi îi afectează credibilitatea
- Parlamentul norvegian îşi întrerupe vacanţa pentru o reuniune extraordinară dedicată disfuncţionalităţilor statului
- ANM: Cod Galben de furtuni şi grindină în toată ţara, de duminică seara până marţi dimineaţă
- Barack Obama: Republica Moldova poate conta pe sprijinul SUA pentru găsirea unei soluţii la conflictul transnistrean
- 57% dintre germani au încredere în Angela Markel