Probleme pentru noul premier al Republicii Moldova, Natalia Gavrilița: aceasta nu a trecut în declaraţia de avere sau de interese personale imobilul de lux cu două niveluri în care locuieşte în Chişinău.
De ce nu este trecută respectiva casă în declaraţia de avere?
Natalia Gavrilița a invocat drept motiv faptul că este vorba despre locuinţa părinţilor săi, însă legea îi obligă pe funcţionari să declare locul în care aceştia trăiesc, scriu jurnaliştii moldoveni de la Ziarul de Gardă.
“Natalia Gavrilița locuiește cu părinții din iunie 2019, atunci când a revenit în țară din Londra. A declarat toate proprietățile deținute în proprietate, conform legii și instrucțiunilor pentru completarea declarației de avere și interese personale.
Regimul de declarare pentru situația specifică, când persoana nu este nici beneficiar efectiv, nici nu deține bunul în temeiul unui act juridic, nu este reglementat expres. Prim-ministrul va depune declarația în termenul stabilit de legislația în vigoare”, a transmis purtătoarea de cuvânt a premierului Republicii Moldova.
Ce scrie în lege?
Legea 133 din 17 iunie 2016 privind declararea averii și a intereselor personale stabilește faptul că funcționarul trebuie să declare „bunurile mobile şi imobile, inclusiv cele nefinalizate, deținute în proprietate cu drept de uzufruct, de uz, de abitație, de superficie, inclusiv în calitate de beneficiar efectiv, de membrii familiei lui și de concubinul/concubina lui ori aflate în posesia acestora în baza unor contracte de mandat, de comision, de administrare fiduciară, a unor contracte translative de posesie şi de folosință, dar și bunurile transmise de către subiectul declarării cu titlu oneros sau gratuit, personal sau de către membrii familiei lui, concubinul/concubina lui către orice persoană fizică sau juridică în perioada declarării, dacă valoarea fiecărui bun depășește suma de 10 salarii medii pe economie”.
Lilia Ioniță, coordonatoare de proiect la Centrul de Analiză și Prevenire a Corupției (CAPC), a explicat pentru Ziarul de Gardă că “uzul și abitația NU NEAPĂRAT trebuie să fie confirmate prin contracte. În principiu, funcționarul trebuie să declare bunul imobil în care locuiește, că altfel se primește că el locuiește în aer. El trebuie să indice locul unde locuiește”.
Cine sunt părinţii premierului Natalia Gavrilița?
Casa în care locuieşte acum premierul Natalia Gavrilița este un imobil de lux, cu două niveluri, situat în sectorul Centru al capitalei Chişinău. Casa aparține părinților premierului, Valeriu și Nina Catrinescu și este protejat de ofițeri ai Serviciului de Protecție și Pază de Stat (SPPS).
În anii 90, Valeriu Catrinescu a fost vicepreşedinte al Concernului Republican pentru Gospodărirea Apelor „Apele Moldovei” și director al Institutului de Proiectare a Sistemelor de Gospodărire a Apelor „Acvaproiect” al Concernului Republican pentru Gospodărirea Apelor „Apele Moldovei”.
Valeriu Catrinescu este acum, conform informațiilor publice, administrator al Institutului de Proiectare a Sistemelor de Gospodărire a Apelor „Acvaproiect”, care a devenit, între timp, o entitate privată, firma fiind fondată de SRL „Customagic”, care se prezintă ca fiind unul dintre lideri în vânzari a produselor alimentare pe piața din Republica Moldova.
Datele publice arată că și mama actualului premier figurează în calitate de fondatoare sau cofondatoare la câteva companii, unele dintre care nemaifiind însă active.
Sursă foto: Ziarul de Gardă