”După ani de austeritate, permiteţi-mi să prezint un set de măsuri financiare, economice şi sociale pozitive, formulate datorită unei consolidări bugetare reuşite şi a unei mai bune colectări a impozitului”, a declarat Fico în faţa presei, pe marginea unui congres extraordinar al partidului său Smer-SD.
De la legislativele din 2012, această formaţiune controlează parlamentul (83 de locuri din 150), precum şi guvernul monocolor. 'Oamenii nu ne vor vota datorită succesului echilibrării bugetare, ci datorită impactului acestor măsuri asupra vieţii lor', a explicat primul ministru, potrivit aceleiași surse, citată de Agerpres. Pachetul, cu o valoare globală de 250 de milioane de euro pe an, cuprinde mai ales o creştere a salariului lunar minim fixat în prezent la 352 de euro, o reducere a impozitului şi a facturilor la gaz pentru consumatorii cu venituri mici, o creştere a pensiilor de bătrâneţe, precum şi bilete de tren gratuite pentru studenţi şi pensionari.