Totodată, Tudose a amintit că Legea vaccinării a fost ‘în primă lectură’, joi, în şedinţa de Guvern.
‘Nu rezolvă toate problemele (…) Pe de o parte, la un capăt al problemei se află sincopele în aprovizionarea cu vaccinuri. Apoi am constatat că şi atunci când sunt n-au ajuns toate în timp util în toată ţara. Apoi, după ce au ajuns în toată ţara, atunci când au ajuns, nu toată lumea din sistemul de sănătate publică s-a preocupat suficient de bine să fie şi copiii vaccinaţi şi, în ultimă speţă, au fost acei părinţi iresponsabili – şi îmi asum cuvântul – care invocând diverse pretexte sau diverse convingeri au considerat – copiii lor nu trebuie vaccinaţi’, a spus Tudose.
Potrivit premierului, o lege a vaccinării ‘poate începe cu a asigura stocurile necesare’.
‘Mi-am asumat şi ca proiect al Guvernului, dar şi ca proiect personal revigorarea şi reinventarea (…) Institutului Cantacuzino, să producem şi noi vaccinurile noastre, apoi ele să fie distribuite, iar medicii să-şi facă efectiv treaba. Nu se poate să avem judeţe cu un procent de sub 50% din copii vaccinaţi. Este absolut incredibil’, a afirmat Tudose.
Chestionat când estimează că va fi pusă în funcţiune această lege, Tudose a răspuns: ‘Este o prioritate a întregului guvern, este o prioritate, repet. Cu cât mai repede, cu atât mai bine, dar să fie bine’.
Totodată, şeful Executivului a precizat că are în vedere şi alte măsuri pentru a fi crescută rata de vaccinare a copiilor.
‘Am aşteptat o lună de zile, să spunem, măsuri făcute doar la solicitări blânde. I-am solicitat domnului ministru să înceapă să folosească bisturiul, a început, am văzut (…) Vom trece la etapa următoare, dacă lucrurile nu funcţionează, la un bisturiu mai mare. Mergem pe lanţ în sus. Nu ne permitem să ne jucăm cu aşa ceva’, a mai afirmat Tudose. AGERPRES