Premierul Ungariei face un gest neașteptat. Adrian Năstase a reacționat pe loc: Concluziile le trageți singuri

Fostul premier Adrian Năstase a fost surpins de un gest făcut de premierul Ungariei, Viktor Orban, chiar cu ocazia zilei sale de naștere. Năstase tocmai și-a sărbătorit cei 70 de ani.

Adrian Năstase a fost plăcut suprins când a văzut ce cadou a primit de la Viktor Orban. Fostul premier a fost felicitat de premierul Ungariei, care i-a trimis, de asemenea, și o ”selecție de vinuri din Ungaria”.

Despre situația inedită a scris fostul premier român chiar pe blogul său personal. El a povestit că  felicitarea  fost înmânată personal de către ambasadorul Ungariei la Bucuresti, Botond Zakonyi.

Năstase spune că l-a cunoscut pe Viktor Orban în urmă cu aproape 20 de ani.

”Au trecut aproape 20 de ani de la momentul în care l-am întâlnit şi când, în urma demersurilor româneşti a trebuit să modifice Legea statutului. Am avut, de altfel, numeroase controverse dar desfăşurate într-un mod civilizat, ţinând seama de nevoia unui climat de bună-vecinătate. Gestul său, de a mă felicita cu ocazia aniversării, îl consider un gest de elegantă şi de normalitate.

PS Să nu mă întrebaţi dacă cineva de la guvernul român actual sau de la Cotroceni mi-a trimis un astfel de mesaj. Concluziile le trageţi singuri…” – a mai spus Adrian Năstase.

(sursa adriannastase.ro)