Premierul Emil Boc a anunţat că doreşte să prezinte conducerilor celor două camere ale Parlamentului o situaţie privitoare la împrumutul de la Fondul Monetar Internaţional (FMI).
Discuţia dintre Emil Boc şi liderii Senatului şi Camerei Deputaţilor va avea loc după ce Fondul va trimite la Bucureşti scrisoarea prin care se parafează ultimele detalii şi după ce dezbaterile cu sindicatele vor fi duse la bun sfârşit.
„Recomandarea coaliţiei a fost aceea de a aştepta până când se primeşte oficial scrisoarea de la Comisia Europeană şi FMI şi până când finalizăm discuţiile cu partenerii sociali. Astfel ca atunci când venim la Birourile Permanente ale celor două camere să avem toate documentele la dispoziţie. Această discuţie va avea loc înainte ca Guvernul să ia o decizie cu privire la punerea în practică a acordului cu Comisia Europeană şi FMI”, a declarat premierul.
Iniţial, această discuţie fusese programată pentru astăzi.