La câteva momente după anunţul lui Dragnea, premierul Victor Ponta a declarat că şi-a depus mandatul. "Sunt gata să fac acest gest să îmi depun mandatul şi, implicit, şi al întregului guvern, şi fac acest lucru pentru că sunt obişnuit să mă bat cu politicienii, dar nu cu oamenii. Ar fi o mare greşeală şi am avea toţi de suferit", a declarat Ponta.
Citiți: BURSA ZVONURILOR: Cine ar putea fi desemnat premier
"Suferinţa legitimă a oamenilor nu trebuie să degenereze în jocuri politice, jocuri de putere şi cred că agresivitatea, intoleranţa nu trebuie să ni le asumăm. Sper ca depunerea mandatului să satisfacă aşteptările oamenilor şi să revenim la normalitate", a mai spus Ponta.
El a precizat că, până la formarea unui nou guvern, va asigura interimatul.
Citiși și: BILANŢ: Ce a făcut Guvernul Ponta în 3 ani şi jumătate
Președintele României Klaus Iohannis a transmis, marți seara, că este impresionat de manifestări și a arătat că este cerută și așteptată de către manifestanți, pe bună dreptate, asumarea răspunderii politice de către cineva, adăugând că următorul pas trebuie să fie al politicienilor, care nu pot ignora acest sentiment de revoltă.