ALDE a tot lansat săgeți în direcția partenerilor din PSD și amenințări cu ieșirea de la guvernare însă acest lucru pare puțin probabil să se întâmple. Premierul Viorica Dăncilă dictează deocamdată care este linia în actul de guvernare.
ALDE nu va părăsi guvernarea, pentru că rectificarea ministerelor coordonate de miniştrii acestui partid este una pozitivă şi, din punct de vedere politic, premierul Viorica Dăncilă dictează deocamdată care este linia în actul de guvernare, a afirmat, marţi, la RFI, preşedintele PMP, Eugen Tomac, subliniind că PMP va vota oricând o moţiune de cenzură.
„Nu cred că ALDE părăseşte guvernarea. Un partid cu 4%, cât a obţinut la ultimele alegeri, nu-şi permite să plece în acest moment de la guvernare dintr-un motiv foarte simplu, pentru că oricum în interiorul lor majoritatea optează pentru rămânerea la guvernare, în condiţiile în care ALDE a decontat tot ceea ce politic a reuşit să implementeze, în ghilimele, împreună cu PSD în ultimii ani. Deci, ALDE nu are nicio perspectivă în afara guvernării, este doar o încercare a domnului Tăriceanu de a se poziţiona pe poziţii de forţă, în condiţiile în care nu mai are acest suport în rândul populaţiei de a se poziţiona drept un lider care mai poate oferi o perspectivă. E limpede că scena de ieri, prin care mai rămânea să anunţe domnul Tăriceanu că a sunat la 112 pentru a o găsi pe doamna Dăncilă şi a o invita la o discuţie, arată starea de fapt din coaliţia de guvernare. Dacă ne uităm la rectificare, veţi observa că ministerele coordonate de miniştrii proveniţi din ALDE au o rectificare pozitivă. Deci, pe bani s-au înţeles, însă, politic, Dăncilă deocamdată dictează care este linia în actul de guvernare şi liderul ALDE nu are nicio şansă de a-şi impune vreun punct de vedere legat de agenda pe care vrea să o creioneze cu privire la alegerile prezidenţiale”, a declarat Eugen Tomac.
El a susţinut că Guvernul, „încropit după chipul şi asemănarea lui Liviu Dragnea”, trebuie să plece.
„Oricând vom vota o moţiune de cenzură, pentru că este un act de patriotism să trimiţi acest Guvern de deliranţi în Opoziţie. Este un guvern care nu are niciun fel de viziune, el a fost încropit după chipul şi asemănarea lui Liviu Dragnea. Liviu Dragnea este în puşcărie, iar la Palatul Victoria este o improvizaţie în ceea ce priveşte actul de guvernare al ţării. România nu-şi mai permite nicio zi să păstreze la Palatul Victoria o guvernare iresponsabilă. (…). România are nevoie de un guvern care să impună autoritatea statului în relaţia cu instituţiile şi în relaţia cu cetăţenii. La ora actuală există o neîncredere totală în instituţii. Şi cred că schimbarea unui guvern chiar înainte de alegerile prezidenţiale sau după alegerile prezidenţiale este o soluţie mult mai bună decât ceea ce avem la ora actuală la Palatul Victoria”, a adăugat liderul PMP.
Întrebat de ce ar vrea Opoziţia să preia puterea acum, cu un an înainte de alegerile parlamentare şi cu puţin timp înainte de alegerile prezidenţiale, Eugen Tomac a răspuns: „Da, dar eu nu cred că a face politică doar vânând erorile celor care şi-au asumat actul de guvernare şi nu au realizat niciun sfert din ceea ce au promis este o soluţie. Un om public trebuie să-şi asume responsabilităţi atunci când interesul public îl obligă să se implice. Or, la ora actuală, suntem obligaţi să nu rămânem doar în zona de politicianism privind cum gafează Dăncilă în fiecare săptămână sau cum se sfâşie cei din arcul de guvernare”.