Premieră în România: companie sancţionată pentru refuzul controlului Consiliului Concurenţei

Inspectorii Consiliului Concurentei au efectuat, saptamana aceasta, inspectii inopinate simultane la sediile a 11 societati comerciale active pe piata cerealelor din Romania. Dintre cei 11 agenti economici, unul singur a refuzat sa se supuna inspectiei Consiliului Concurentei si anume societatea comerciala TCE 3 BRAZI SRL din Piatra Neamt, reprezentata de dl. Culiţă Tărâţă. Acesta este primul caz in care un agent economic refuza sa se supuna unei inspectii efectuate de Consiliul Co

Inspectorii Consiliului Concurentei au efectuat, saptamana aceasta, inspectii inopinate simultane la sediile a 11 societati comerciale active pe piata cerealelor din Romania.

Dintre cei 11 agenti economici, unul singur a refuzat sa se supuna inspectiei Consiliului Concurentei si anume societatea comerciala TCE 3 BRAZI SRL din Piatra Neamt, reprezentata de dl. Culiţă Tărâţă. Acesta este primul caz in care un agent economic refuza sa se supuna unei inspectii efectuate de Consiliul Concurentei.

Conform legii, in cazul in care o societate refuza sa se supuna inspectiei,  Consiliul Concurentei poate aplica amenzi in valoare de pana la 1% din cifra de afaceri totala realizata de societatea in cauza, in anul anterior sanctionarii. Prin urmare, in acest caz, Consiliul Concurentei a aplicat o amenda de aproximativ 1.500.000 lei, respectiv echivalentul a circa 400.000 euro.

De asemenea, Consiliul Concurentei poate aplica amenzi pe fiecare zi de intarziere, pentru a obliga agentul economic sa se supuna inspectiei. Aceste amenzi pot reprezenta pana la 5% din cifra de afaceri medie zilnica din anul financiar anterior sanctionarii.

Mai mult decat atat, potrivit dispozitiilor legale, Consiliul Concurentei poate, in baza unei autorizări judiciare, sa efectueze inspecţii în orice alte spaţii, inclusiv domiciliul, terenuri sau mijloace de transport aparţinând conducătorilor, administratorilor, directorilor şi altor angajaţi ai agenţilor economici sau asociaţiilor de agenţi economici supuşi investigaţiei.

Inspectia inopinata este unul dintre instrumentele legale des folosite de Consiliul Concurentei in cadrul investigatiilor declansate, fiind cel mai eficient instrument de obtinere a unor dovezi privind posibile incalcari ale regulilor de concurenta. De asemenea, Comisia Europeana apeleaza la acest instrument in cadrul fiecarei investigatii pe care o declanseaza.

Consiliul Concurentei continua sa analizeze piata painii si pietele conexe acesteia. Investigatia urmareste o posibila incalcare a Legii Concurentei de catre agentii economici si asociatiile de agenti economici activi pe pietele mentionate.

Data: 5 iunie 2008

Sursa: Consiliul Concurentei