Prima tranzacţie cu gaze naturale adjudecată la o bursă de mărfuri din România s-a organizat astăzi, 4 iunie 2008, în ringul gazelor naturale pe Piaţa la disponibil a  Bursei Română de Mărfuri.
S.C. Electrocentrale Oradea S.A. a cumpărat 9.500.000 mc de gaze naturale, care vor fi livrate în perioada 15 iunie- 31 iulie 2008. Vânzător a fost E-ON GAZ ROMANIA SA, care a oferit preţul final de 978 lei/1000 mc, cu 22 lei mai puţin decât preţul de pornire.

Preşedintele- Director General al BRM, Radu Popa, a declarat după încheierea şedinţei de tranzacţionare: ”Bursa Română de Mărfuri a făcut astăzi un pas important spre crearea unei pieţe a gazelor naturale. Succesul procedurii de achiziţie deschide noi oportunităţi pentru producători  şi consumatori, cărora BRM le pune dispoziţie o echipă profesionistă şi  mecanisme transparente de tranzacţionare. Prima tranzacţie cu gaze naturale ne  încurajează să gândim noi proiecte de dezvoltare a Bursei Române de Mărfuri, o instituţie care se pune în slujba economiei de piaţă.”  

Piaţa la disponibil funcţionează pe baza unui Regulament propriu şi are proceduri specifice de tranzacţionare a gazelor naturale, care pot fi consultate pe pagina web a BRM, la adresele www.brm.ro sau www.disponibil.ro.

Data: 4 iunie 2008

Sursa: BRM