Ugur Yesil, General Manager Kanal D, a condus operațiunile Kanal D încă de la înființarea acestui post TV, în urmă cu 10 ani. A consolidat rezultatul unei foarte bune strategii de programe, corelată cu optimizarea costurilor și investiții în infrastructură și tehnologie.
 
„Mulțumesc revistei Capital pentru această distincție, sunt onorat să o primesc în numele întregii echipe Kanal D. Sunt mândru că, la 10 ani de când am intrat pe piața media din România, valoarea noastră este confirmată nu numai de cifrele de audiență incontestabile, ci și de reacțiile extraordinare ale telespectatorilor, oamenii vorbesc de Kanal D foarte frumos, în diverse contexte“, a spus Ugur Yesil. Stația a înregistrat, în 2016, cea mai mare creștere a cotei de piață în Prime Time, de peste 20%, plasând Kanal D pe locul doi în topul televiziunilor generaliste din România.
 
Virgiliu Băncilă, președinte CA Chimcomplex Borzești – Premiu Special pentru 50 de ani de activitate în industria chimică
 
 
Virgiliu Băncilă a aplicat un management performant și a realizat investiții importante în cadrul societății SC Chimcomplex SA Borzești în perioada 1990-2009, compania fiind singura care a rezistat până astăzi, dintre cele desprinse din Grupul Industrial de Petrochimie Borzești.
 
„Cu pasiune se poate rezista 50 de ani în acest domeniu. Acest premiu înseamnă încunurarea a 50 de ani de muncă, din care 37 în top management. Sperăm ca industria chimică să își revină, să poată fi relansată“, spune Virgil Băncilă. Managerul este și unul dintre specialiștii români de renume, meritând toate aprecierile pentru articolele științifice publicate, invențiile și inovațiile realizate și aplicate în industria chimică românească. Pe 31 iulie, se împlinesc 50 de ani de când Virgiliu Băncilă lucrează la SC Chimcomplex SA Borzesti.