Înființată în 1998, compania Help Net Farma S.A. operează unul dintre cele mai mari lanțuri de farmacii din România. Farmaciile Help Net se află în top 3 lanțuri farmaceutice, cu peste 420 de unități deschise la nivel național. Farmexim și Help Net fac parte din PHOENIX group.

Grupul de farmacii face minuni în industria medicală, fapt pentru care redacția Capital a premiat toată munca titanică din spate. În cadrul galei Excelență în Medicină PHOENIX Group România a primit premiul pentru „Operarea unuia dintre cele mai mari lanțuri de farmacii din România.”

„Bună seara! Mulțumim pentru această distincție care ne onorează și în același timp ne obligă să continuăm, să fim tot mai operativi, tot mai mari, tot mai buni pentru pacienții din România și nu numai. Plecăm de aici nu doar cu acest premiu, ci și cu foarte multe povești extraordinare ale unor oameni care au scris istorie și a căror excelență au schimbat vieți.

Vă mulțumim și continuați să faceți minuni așa cum ne-ați obișnuit. Mulțumim!”, declară Mădălina Cazamir, Group Marketing & Communication Director PHOENIX Group România, pe scena Capital.

Help Net, în top 3 lanțuri farmaceutice

 Începând din 2018, Farmexim și Help Net fac parte din PHOENIX group, leader european în distribuție de medicamente, retail farmaceutic și servicii pentru industria farmaceutică.

EL Pharma România  este cea mai nouă entitate a PHOENIX group în România, înființată în 2021

De-a lungul anilor, organizația s-a confruntat cu multe provocări economice și legislative, cu creșteri ale inflației, cu diminuarea bugetului alocat în sectorul public de asistenţă medicală. Însă, cu toate acestea rezultatele au fost remarcabile, continuându-și extinderea și creșterea organică.

„Am investit în spații de depozitare și de farmacie, în tehnologie, în parcul auto și în tot ceea ce înseamnă lanțul logistic, am inaugurat importante centre logistice moderne, echipate conform celor mai înalte standarde europene de performanţă.

Am găsit modalități de a îmbunătăți constant livrările de medicamente, de a pune în aplicare planuri dinamice pentru a gestiona și a evita întreruperile sau încetinirea drumului medicamentului de la fabrică până la pacient”, susține Nikolay Kolev, Managing Director Farmexim și Help Net.

PHOENIX România a trecut, recent, printr-un amplu proces de consolidare a business-ului în distribuție, retail și pharma services, îmbunătățind structura actuală și aducând noi linii de dezvoltare. 

„În interiorul organizației, echipele cu activități similare din cele trei companii au fost integrate în structuri unice la nivel de grup, la nivelul departamentelor suport, iar fluxurile și procesele de bază din activitățile de distribuție de medicamente, retail farmaceutic și pharma services au fost optimizate” explică Nikolay Kolev pentru revista Capital.

Evenimentul a fost organizat cu sprijinul: MEDICI’S, EUMED, MEDIMA HEALTH, DENKMANN, ANTIBIOTICE IAȘI, SANADOR, CLUB ONE, PRIVILEG CATERING și LA LORRAINE (Donut Worry be Happy) și poate fi urmărit aici.