Alexandru-Vladimir Ciurea este unul dintre cei mai renumiți neurochirurgi din România, având o carieră medicală și academică de excepție. Este profesor universitar și doctor în științe medicale.
În acest an, revista Capital a premiat Excelența în Medicină. Domnul doctor Alexandru-Vladimir Ciurea fiind unul dintre premianți. Acesta a ridicat premiul pentru „introducerea supraspecializarii în Neurochirurgia Pediatrica în Romani”.
„Bună seara! Sunt, desigur, emoționat de oricâte ori urc pe scenă. Într-adevăr, pentru că am spus să avem și o mică parte de istorie, în 1975 profesorul Constantin Arsenie a decis formarea Departamentului de Neurochirurgie Pediatrică. Atunci am pornit neurochirurgia pediatrică. A fost foarte greu, nu aveam nici o pregătire, eu nu sunt pediatru. Dar, 17 ani am fost doar neurochirurg pediatru, apoi am trecut la adulți. Numărul de operații la care am ajuns a fost foarte dificil. Mesajul este pentru toată lumea și mai ales pentru lumea medicală implicată. Vă felicit pentru această gală pe care o transformăm într-un Capital de sănătate. Vă mulțumesc!”, declară Alexandru-Vladimir Ciurea la înmânarea premiului.
În activitatea sa, ca medic a realizat peste 24.000 de operaţii neurochirurgicale, dintre care jumătate în domeniul neurochirurgiei pediatrice.
Între 1999-2010 a fost şeful Clinicii de Neurochirurgie din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă „Bagdasar-Arseni” Bucureşti, unde a ocupat funcţia de director general în perioada 1999-2005. În prezent activitatea o desfășoară la Spitalul Clinic „Sanador” din Bucureşti, unde este şi Director Ştiinţific din 2012.
Alexandru Ciurea, lider și vizionar în neurochirurgia pediatrică
Prof. Dr. Alexandru Vladimir Ciurea a ocupat și poziția de președinte al Comisiei Naționale de Neurochirurgie a Ministerului Sănătății din România în perioadele 1999-2011 și din nou începând cu 2014 până în prezent. În acest rol, el a fost responsabil cu definirea standardelor de pregătire în neurochirurgie la nivel național, realizând Curicula Națională de Neurochirurgie, esențială pentru formarea neurochirurgilor.
De asemenea, sub conducerea sa, a fost creată specializarea „Neurochirurgie Pediatrică” pentru a răspunde nevoilor specifice ale copiilor cu afecțiuni neurologice grave.
Prin această poziție, profesorul Ciurea a avut o influență majoră asupra politicilor și practicilor neurochirurgicale din România, contribuind la creșterea calității serviciilor medicale și la formarea continuă a tinerilor specialiști în neurochirurgie.
Pe lângă activitatea sa clinică, profesorul Ciurea este autor a peste 20 de cărți de specialitate și a peste 200 de lucrări științifice publicate în reviste medicale de renume. Prin aceste lucrări, și-a împărtășit experiențele și descoperirile legate de neurochirurgie, promovând importanța abordării multidisciplinare și a educației în medicină. Medicul fiind de părere că cea mai importantă responsabilitate pe care o deține este să formeze generații tinere. „Responsabilitatea, obligatoriu la o persoană matură, mai ales că eu sunt membru al Academiei Române, este să formeze generații tinere. Ești obligat. Formarea se face pe 2 linii: cea directă, la patul bolnavului unde poți oferii informații și mai este formarea științifică, cu studenți care au nevoie de îndrumare”, declară pentru Capital Dr. Alexandru-Vladimir Ciurea.
Evenimentul a fost organizat cu sprijinul: MEDICI’S, EUMED, MEDIMA HEALTH, DENKMANN, ANTIBIOTICE IAȘI, SANADOR, CLUB ONE, PRIVILEG CATERING și LA LORRAINE (Donut Worry be Happy) și poate fi urmărit aici.