Premiile au fost acordate de către Cristian Vasilcoiu, secretar de stat în Ministerul Muncii și Protecției Sociale.
Kaufland primește premiul pentru Cel mai mare investitor din retailul românesc
A înregistrat o cifră de afaceri de aproape 14 miliarde de lei în 2021 și un profit de 887 milioane de lei. Kaufland a avut un buget de investiții de 375 de milioane de euro pentru anul 2022, cel mai mare de până acum, și a trecut pragul de 16.000 de angajați.
Alexandru Ion, reprezentantul Kaufland, a ridicat premiul în numele companiei: „Suntem deosebit de onorați pentru primirea acestei distincții și vreau să le mulțumesc colegilor noștri din toată țara, magazine, centre logistice și sediul central. Cu toții urmărim același obiectiv: produse de calitate la un preț cât mai avantajos și adresarea nevoilor acestora într-un mod cât mai proactiv. Vrem să o facem într-un mod cât mai sustenabil”.
Carrefour primește premiul pentru Cel mai puternic brand propriu din retailul românesc
Carrefour a înregistrat o cifră de afaceri de 2,3 miliarde de euro la nivel de grup, în 2021. Retailerul a deschis 15 magazine noi, ajungând la peste 370 la nivel național, împărțite în patru formate: hipermarket, supermarket, express și discounter.
Julien Munch, CEO Carrefour România: Experiența ultimului an a fost extraordinară
Bună seara tuturor, mă bucur să fiu alături de voi în această seară. În numele celor peste 16.000 de colegi din lumea Carrefour, vă mulțumim pentru această recunoaștere. M-am alăturat Carrefour România în 2021 și tot ce a urmat acestui an a fost o experiență extraordinară. În primul rând datorită frumuseții României, dar și datorită dinamicii industriei de retail. Într-o industrie dinamică a retailului trebuie să fii agil, trebuie să oferi cele mai bune servicii pentru clienți. Ce înseamnă asta pentru noi? Înseamnă să fii aproape de client prin canalele multichannel dar și să oferi produse de calitate. Mulțumită dezvolării mărcilor proprii, încercăm să facem asta în fiecare zi”, a declarat Julien Munch.
Alina Horgea, Private labels and food transition Director la Carrefour România: „Vreau să mulțumesc pentru acest premiu și într-adevăr, dezvoltarea mărcii proprii chiar este o muncă de echipă. Primul lucru este să mulțumesc și să fiu recunoscătoare tuturor colegilor din toate departamentele care au contribuit la aceste proiecte, dar și furnizorilor noștri, partenerii cu ajutorul cărora aceste proiecte au putut fi dezvoltate. Mărcile proprii sunt o oportunitate reală pentru lumea retailului și prin ele se pot construi produse cu caracteristici unice. De fiecare dată spun totuși că există o condiție esențială pentru asta: dezvoltarea și construirea produselor să se facă în jurul nevoilor clienților, ba chiar anticipându-le, la un raport convenabil între cantități, calitate și preț. Prin investiții smart, parteneriate de durată cu producătorii și prin proiecte de business care sunt construite în jurul nevoilor clienților, putem într-adevăr să oferim valoare adăugată prin intermediul mărcilor proprii, sub diversele branduri precum Drag de România, Carrefour, Carrefour Bio, EcoPlanet, Simple, pe care vă invit să le descoperiți în magazine”.
Dedeman primește premiul pentru Cea mai profitabilă companie din retailul românesc
Este cel mai important jucător de pe piața de bricolaj și cel mai important retailer non-alimentar din România. În 2021 Dedeman a trecut de pragul de 10 miliarde de lei cifră de afaceri după o creștere de 10% față de anul 2020 și a raportat un profit de 1,67 miliarde de lei.
Aflați care sunt cele mai importanți jucători din economia românească în noua revistă CAPITAL „Top 300 Companii”, ediția 2022, disponibilă la punctele de difuzare a presei și online pe agoramag.ro începând cu data de 21 octombrie.