Cele mai trăznite și neașteptate studii au fost prezentate la ediția din acest an a premiilor satirice Ig Nobel. De această dată, cercetătorii japonezi i-au făcut pe cei din juriu să stea pe gânduri, după ce au arătat că unele mamifere pot „respira” prin anus.
Au primit premiul Nobel al descoperirilor trăsnite după ce au arătat că unele mamifere pot „respira” prin anus
Mai precis, oamenii de ştiinţă au constatat că animalele absorb în sânge oxigenul administrat prin rect. Testele au fost realizate pe rozătoare şi porci.
Ideea le-a venit în timpul pandemiei de COVID. La momentul respectiv, spitalele duceau o lipsă disperată de ventilatoare mecanice pentru a susţine respiraţia persoanelor cu infecţii grave.
În acest context, cercetătorii s-au gândit să vadă dacă pacienții pot beneficia de o pompare a oxigenului prin modalități mai puțin ortodoxe. Ei au observat și că unele vietăţi, precum gândacii, îşi pot folosi intestinele ca să respire.
În momentul de față, descoperirea respectivă constituie baza unui studiu clinic despre tratarea insuficienţei respiratorii.
Cercetătorii din celelalte țări nu s-au lăsat mai prejos
Nici cercetătorii din celelalte țări nu s-au lăsat mai prejos. De exemplu, o echipă de cercetători din Amsterdam a câștigat premiul la chimie după ce folosit cromatografia ca să separe viermii beţi de cei treji. Ei au dezvăluit posibile aplicații ale descoperirii lor.
Antoine Deblais, câștigător Ig Nobel 2024 în chimie, a oferit mai multe explicații. Ea spune că „poți apela la asemenea tehnici” dacă „vrei să te asiguri că niște spermatozoizi funcționează corespunzător”.
„Dacă, de pildă, vrei să te asiguri că niște spermatozoizi funcționează corespunzător, poți apela la asemenea tehnici ca să-i separi pe cei activi de cei leneși. E foarte util să știi să manipulezi sistemele vii”, a spus ea.
Un profesor a demonstrat că păstrăvii morți își mișcă aripioarele din spate la fel de mult ca cei vii
O altă descoperire neașteptată a fost prezentată de un profesor al Universității din Florida. El a câștigat premiul pentru fizică după ce a demonstrat că păstrăvii morți își mișcă aripioarele din spate la fel de mult ca cei vii, captând energia curenților din râu.
Un psiholog american a câștigat tocmai premierul pentru pace după o descoperire contraintuitivă. El a explorat fezabilitatea adăpostirii porumbeilor vii în interiorul rachetelor pentru a le ghida către ţinte.
Amintim că universitatea MIT acordă aceste distincţii de 34 de ani, pentru realizări care „întâi îi fac pe oameni să râdă, şi abia apoi să gândească”.