Compania Rompetrol Rafinare a primit premiul cel mare în cadrul Galei Capital „Premiile Industriei Românești 2017“, la categoria industria chimică, medicamente și anvelope.
Rompetrol Rafinare este singura companie de pe piața locală, care deține o divizie de petrochmie în cadrul celor două rafinării pe care le operează, Petromida și Vega Ploiești, cea mai veche unitate de aflată în funcțiune. În 2016, divizia de petrochmie a prelucrat 189.000 tone de propilenă și etilenă, în creștere cu aproximativ 8% față de volumele din anul 2015. În acest an, Rompetrol Rafinare estimează că va prelucra peste 200.000 tone de materii prime, cu aproximativ 5% mai mult față de anul trecut. Compania este deținută de KMG International (54%) și statul român, prin Ministerul Energiei (44%).
Compania Antibiotice SA a obţinut premiul 2 pentru că şi-a câştigat locul printre cei mai importanți producători români de medicamente. „Nistatina este o substanță activă produsă prin biosinteză. Noi suntem singurii producători din România, orice companie internă sau internațională care produce sau comercializează Nistatină trebuie să respecte standardele Antibiotice Iași“, a declarat Mihaela Melinte, reprezentantul Antibiotice Iași. Compania comercializează Nistatină în peste 50 de țări și estimează că, în acest an, va acoperi în jur de 50% din necesarul mondial.
Premiul 3 a fost obținut de Policolor pentru că a investit în acest an 1,5 mil. euro în cercetare şi dezvoltare şi a făcut un pas important spre demararea lucrărilor la noua fabrică din cartierul Militari din Capitală, un proiect de 6,4 milioane euro. „Pentru noi, inovația este un element foarte important, am lansat un produs nou, vopsea lavabilă anti-țânțari“, a anunțat Ion Florescu, preşedintele Consiliului de Administraţie al Policolor. Compania a anunţat că terenul de 13,9 hectare pe care funcţionează, în prezent, fabrica din zona Theodor Pallady, a fost vândut cu un preţ de 22 mil. euro şi că a încasat banii pe jumătate din lot, restul urmând a fi plătiţi în 2019. Sumele vor fi utilizate pentru construcţia noii fabrici ce va fi amplasată în spatele magazinului Dedeman-Valea Cascadelor, din sectorul 6 al Capitalei.