Săptămâna Premiilor Nobel va începe luni, 8 octombrie, când va fi anunţat laureatul în domeniul medicinei. Vor urma Nobelul pentru fizică marţi, 9 octombrie, cel pentru chimie miercuri, 10, şi cel pentru economie luni, 15.
Câştigătorul Premiului Nobel pentru pace va fi comunicat vineri, 12 octombrie, la Oslo, de către Comitetul Nobel norvegian. Numele candidaţilor sunt ţinute secrete de Comitet, însă pot fi dezvăluite de cei care au înaintat propunerile.
Pe lista celor 231 de candidaţi se află în acest an fostul preşedinte american Bill Clinton, ex-cancelarul Helmut Kohl, artizanul reunificării germane, fosta şefă a guvernului ucrainean Iulia Timoşenko, aflată acum în închisoare, sau soldatul american Bradley Manning, şi el în spatele gratiilor în aşteptarea procesului, acuzat că a pus la dispoziţia WikiLeaks circa 260.000 de telegrame ale Departamentului de Stat.
Ca de obicei, Academia suedeză va preciza mai târziu data la care va anunţa laureatul premiului pentru literatură. În mod tradiţional, acesta este comunicat într-o zi de joi, în 2012 putând fi vorba despre 11 sau 18 octombrie.
Fiecare Premiu Nobel este însoţit de un cec în valoare, în ultimii ani, de 10 milioane de coroane suedeze (1,12 milioane de euro). Suma exactă pentru premiile pe 2012 va fi anunţată la 27 aprilie.