Premiul Nobel pentru Medicină le revine japonezului Shinya Yamanaka şi britanicului John Gurdon

Premiul Nobel pentru Medicină 2012 le-a revenit japonezului Shinya Yamanaka şi britanicului John Gurdon. Anunţul a fost făcut în urmă cu scurt timp, la Stockholm, de secretarul Comitetului Nobel pentru Medicină, Goran K. Hansson, în cadrul unei ceremonii transmise live pe site-ul oficial al evenimentului.

Cei doi au primit prestigiosul premiu "pentru că au descoperit modul în care celulele mature pot fi reprogramate pentru a deveni pluripotente". Această tehnică permite transformarea celulelor adulte în celule stem capabile să genereze orice tip de ţesut uman.

În acest an, în contextul crizei economice, Fundaţia Nobel a diminuat cu 20% valoarea premiilor, fixând-o la 8 milioane de coroane suedeze (930.940 de euro), faţă de 10 milioane de coroane cu începere din 2001.

Premiul Nobel pentru Medicină deschide în mod tradiţional săptămâna Nobel în fiecare an şi va fi urmat de premiile pentru Fizică, Chimie, Literatură, Pace şi Economie, aminteşte Agerpres.