Mirel Curea, jurnalist cu o experiență de trei decenii în presa scrisă românească, a fost premiat în cadrul galei care sărbătorește 30 de ani de la apariția ziarului Capital pe piața din România. Și-a început cariera în presă în anul 1990 la săptămânalul Zig-Zag. A lucrat ulterior și la Expres Magazin, la Național, Gardianul și Adevărul, unde a fost jurnalist de investigație.

În anul 2015 s-a întors în redacția Evenimentul Zilei, după o pauză de 18 ani, și în prezent ocupă funcția de prim redactor-șef adjunct al site-ului evz.ro.

Nu orice gazetar poate face jurnalism de investigație. Aici este absolut necesar un al șaselea simț, un fel de a adulmeca fapte și oameni, care este esențial pentru a putea despărți albul de negru. Mirel Curea face acest tip de gazetărie de atâta vreme încât a ajuns a doua sa natură. Mirel Curea expiră anchete, inspiră investigații. Între ele, caută un subiect nou.

3 decenii de investigații

Mirel Curea premiat la Gala Capital

Premiul domnului Mirel Curea a fost acordat de către Carolina Andronic, fetița de 10 ani a domnului Dan Andronic.

Mirel Curea la Gala Premiilor Capital: „Vreau să vă mulțumesc foarte mult, chiar nu mă așteptam. Mă bucur tare mult, este al doilea premiu pe care îl iau în viața mea, primul a fost în școală, premiul doi. Cu siguranță este un premiu acordat foarte subiectiv, deoarece mă leagă o prietenie strânsă de Dan Andronic și de Virgil. Și dacă tot a fost o seară a scuzelor vreau să îmi cer scuze față de Gabriel Garcia Marquez că nu am nici măcar 1% din talentul lui.”

Curea, duritate, precizie și haz

Jurnalistul Mirel Curea este cunoscut în branșă pentru părerile sale dure cu privire la societatea în care trăim, niște păreri mereu bine exprimate și justificate, cu argumente concrete și puse la punct. Recent, privind problematică fierbinte a momentului, aderarea României la Spațiul Schengen, Mirel Curea a specificat în cadrul unui podcast EVZ Play faptul că: „Noi suntem o țară fanariotă. Elitele noastre și-au cumpărat mereu loc între elitele lumii, noi nu am vrut să fim acceptați. În mod tipic fanariot ne-au vândut locul, ne-am vândut constituția. Europarlamentarii, 90% dintre ei nu știu o limbă străină. Noi tot timpul am fost în genunchi, nu o să intrăm în Schengen. Adevăratul motiv pentru care noi nu intrăm în Schengen este Lia Savonea (judecător, actual membru in CSM, fost preşedinte al acestei instituţii – n.r.)”, specifica jurnalistul la data de 15 noiembrie.

Mirel Curea și-a expus câteva zile mai târziu părerile juste despre situația țării noastre la momentul actual,  considerând că în România se poate trăi rezonabil dacă ai un loc de muncă stabil și „chef de muncă 8 ore pe zi”.

„Cine vrea să facă o treabă, cine are o meserie și are chef de muncă 8 ore pe zi face treabă și trăiește omenește și aici. Am Prieteni prof. univ. oameni care-și pun plăci cu Maria Tănase se îmbată și plâng până luni dimineață. Eu sunt mare admirator al poporului român, este un popor cu niște calități ieșite din comun, sunt foarte bucuros că românii și-au arătat mila lor, s-au dus să ducă ceaiuri sau sandwich-uri refugiaților. Și-au rupt din sărăcia lor, s-au dus preoții, sătenii”, a mai spus Mirel Curea în cadrul unui podcast EVZ Play.