Sub impulsul orientării consumatorilor de informaţie către internet, grupurile media autohtone investesc masiv în proiecte online în căutarea unor noi surse de venit, dar şi pentru a susţine canalele tradiţionale.

Mai multe studii recente arată că tinerii citesc tot mai puţin ziarele tipărite, preferând în schimb să se informeze din mediul online. Cele mai importante trusturi româneşti încearcă să se adapteze noilor obiceiuri de consum şi dezvoltă platforme online care nu doar reproduc pe internet articolele din ziare, ci oferă informaţie complementară şi permit interacţiunea cu publicul. Şi televiziunile apelează la internet, atât pentru a-şi susţine brandurile, cât şi pentru a atrage noi venituri. Site-ul postului Antena 3, de exemplu, a fost dezvoltat constant de la apariţia pe piaţă cu informaţii suplimentare, secţiuni video şi de comunicare cu vizitatorii. Potrivit lui Bogdan Pitaru, redactor-şef al antena3.ro, site-ul şi-a construit o dinamică personală prin creşterea numărului de materiale proprii şi a adaptărilor din presa internaţională, ca şi prin lansarea unor noi secţiuni, de exemplu, Dosarele Antena 3. În plus, se mizează pe interacţiunea cu publicul prin intermediul forumurilor dedicate emisiunilor de la TV, se încurajează adăugarea de materiale proprii, text sau video, de către consumatori. Site-ul prosport.ro a adoptat o strategie asemănătoare, transformându-se într-o platformă complexă de comunicare. „Este, practic, o agenţie de ştiri sportive, cu echipă dedicată formată din şase persoane, în care informaţiile sunt actualizate la fiecare oră“, spune Dorin Chioţea, special project manager Ringier Romania.

Pe lângă generatoare de conţinut alternativ, site-urile sunt şi motoare de marketing pentru campanii sau pentru brandurile construite pe TV sau în presă. „Exemplul clar este cel al campaniei «Stop torturării animalelor!», care a început pe protv.ro şi a fost preluată apoi pe post şi susţinută de Ştirile ProTV. Efectul a fost uluitor: peste 200.000 de semnături adunate în mai puţin de o lună“, spune Robert Berza, director executiv al diviziei de business online a Pro TV SA. O altă tendinţă a pieţei este dezvoltarea de portaluri care înglobează informaţii oferite de mai multe site-uri ale aceluiaşi grup. Realitatea-Caţavencu a lansat, în acest an, moneyline.ro, un portal de business integrat care reuneşte informaţii produse de echipele postului Money Channel şi Money Express. Această variantă a fost preferată şi de grupul Sanoma Hearst România, care a creat portalurile femeia.ro şi natgeo.ro.

Pe lângă dezvoltarea site-urilor proprii, trusturile încearcă să se dezvolte prin achiziţionarea unor branduri exclusiv online deja impuse pe piaţă. Sanoma Hearst a achiziţionat din resurse proprii miresici.ro, site care adună cea mai mare comunitate din domeniu, ca parte a strategiei de extindere online, susţine Adina Vasilescu, digital media publisher al companiei. Şi Realitatea-Caţavencu are în vedere o astfel de strategie, un prim pas fiind preluarea site-ului iqads.ro. Recent, Pro TV a achiziţionat conquiztador.ro, platforma online a unui joc de cultură generală, al cărei număr de utilizatori s-a dublat de la preluare.

Tendinţa de extindere pe internet este ilustrată poate cel mai bine de crearea departamentelor specializate care administrează proiectele online. Astfel, pe lângă divizia care administrează site-urile Pro TV SA, trustul MediaPro are de, anul trecut, şi o companie dedicată în special extensiilor online ale publicaţiilor sale. Potrivit lui Orlando Nicoară, managerul MediaPro Interactiv, din toamna anului trecut şi până în prezent, compania a lansat circa 26 de site-uri pentru trust, de la cele de prezentare a brandurilor la cele de conţinut sau servicii. Tot anul trecut s-a conturat şi departamentul New Media al Televiziunii publice, cu scopul de a capitaliza potenţialul de conţinut pe care îl oferă producţiile SRTV. Sanoma Hearst are şi ea o divizie similară, la fel şi Realitatea-Caţavencu. Şi Prima TV pune în prezent bazele unui departament New Media.

În prezent, departamentele specializate pe internet se află mai mult în faza investiţiilor, decât în cea de profitabilitate. Pentru dezvoltarea produselor online, Realitatea-Caţavencu a investit, în acest an, circa 10% din volumul pieţei online, respectiv circa 600-700.000 de euro, în platforme tehnice şi tehnologice, care îşi vor produce efectul şi anul viitor, spune Dragoş Stanca, coordonator new media al grupului. Şi pentru MediaPro Interactiv a fost un an al investiţiilor, pe care încearcă să le recupereze cu ajutorul departamentului intern de publicitate. Pe lângă site-urile proprii, compania mai administrează şi spaţiul publicitar al unor produse externe, precum cancan.ro sau prima pagină a portalului Neogen. În 2006, MediaPro Interactiv a înregistrat pierderi de peste 100.000 de euro.

Atingerea pragurilor de profitabilitate este condiţionată de nivelul bugetelor de publicitate online, încă destul de reduse în comparaţie cu consumul. Bogdan Pitaru consideră că piaţa este afectată de costurile prea mari în comparaţie cu absorbţia de publicitate, precum şi de lipsa profesioniştilor la nivel tehnic. În plus, Lucian Romaşcanu, director executiv al Diviziei Boulevard and Free Publications, Ringier Romania, spune că publicitatea online înseamnă şi creaţie, nu doar bannere, cum se întâmplă de cele mai multe ori. Clienţii au început să solicite proiecte speciale sau module atipice, ceea ce arată că şi industria românească se aliniază la tendinţele internaţionale, adaugă el. Problemele pieţei se pot rezolva în mare parte în contextul unor previziuni optimiste privind majorarea bugetelor de publicitate online.

84-9756-20_lucianromascanu_01.jpg«Anul viitor va aduce atât creşteri ale veniturilor din publicitate, cât şi majorarea preţurilor pentru serviciile de dezvoltare.»
Lucian Romaşcanu, director executiv al Diviziei Boulevard and Free Publications, Ringier Romania

DUBLARE

12-17 milioane de euro va atinge anul viitor piaţa de publicitate online autohtonă, cifră care marchează, practic, dublarea investiţiilor în domeniu. Deşi este mediul cu cea mai semnificativă dinamică, internetul atrage mai puţin de 2% din totalul bugetelor de publicitate.