Presa britanică scrie că premierul Theresa May va anunţa sfârşitul liberei circulaţii a cetăţenilor Uniunii Europene în Regatul Unit în jurul datei de 15 martie.
Astfel, cetăţenii blocului comunitar care vor intra în Marea Britanie după activarea Articolului 50 nu vor mai avea drept de şedere permanentă, scrie digi24.ro.
Cei sosiţi înainte de această dată vor avea drepturile asigurate atâta timp cât şi cetăţenii britanici care locuiesc în alte state ale UE îşi vor păstra drepturile intacte.
Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al premierului britanic a declarat că statutul imigranţilor europeni din Marea Britanie va fi într-adevăr o prioritate, însă în acest moment nu poate da repere temporale pentru când vor intra în vigoare noile politici privind imigraţia.
Şef-adjunctul de misiune al Ambasadei Marii Britanii în România, Adam Sambrook, spunea săptămâna trecută, la o dezbatere privind viitorul Uniunii Europene după Brexit, că se doreşte în continuare atragerea celor mai buni cetăţeni care pot să studieze şi să lucreze în Regatul Unit, care nu vrea să piardă „contribuţia masivă” a acestora în economie şi societate.