Cetăţenii din ţările Europei de Est au cea mai mare încredere în mediul de business, în presa economică şi în organizaţiile neguvernamentale, potrivit celui mai recent studiu realizat la nivel global de compania americană Edelman.
Cånd au fost întrebaţi în ce instituţii au încredere, polonezii cu vårste cuprinse între 35 şi 64 de ani, cu studii superioare au pus pe primul loc corporaţiile (45%), urmate de organizaţiile nonguvernamentale (38%), mass-media (37%), biserică (32%) şi instituţiile statului (11%). În schimb, în ţări precum Italia, Spania, Marea Britanie, Germania, Franţa şi Irlanda pe prima poziţie s-au clasat ONG-urile. În Europa, cea mai mare încredere în guvern o au suedezii şi olandezii, companiile clasåndu-se în aceste ţări pe locul doi, respectiv patru, în urma altor sectoare. Aceste rezultate fac parte din cea de a noua ediţie a studiului „Trust Barometer 2008“, realizat de una dintre cele mai prestigioase companii de consultanţă în imagine şi comunicare, Edelman, în 18 ţări, reprezentantive la nivel global. Romånia nu a fost inclusă în studiu, însă situaţia sa este similară, în mare parte, cu cea din Polonia şi cu cea din Rusia, unde, din nou, mediul de afaceri ocupă primul loc în topul încrederii elitelor.
Cånd au fost întrebaţi care este cea mai credibilă sursă de informare despre o companie, tinerele elite (persoanele între 25 şi 34 de ani, cu studii superioare) au pus pe primul loc articolele din presa economică (62%), apoi rapoartele despre industrie (57%), buletinele de ştiri TV (53%), articolele din ziare (52%), conversaţiile cu prietenii (52%) şi enciclopedia online Wikipedia (42%). Studiul Edelman arată că, în Europa, încrederea în mass-media şi consumul de presă sunt în creştere, acest fapt demonstrånd nevoia de informare tot mai mare a publicului. Pentru europeni, sursele de informare de încredere sunt, în ordine, revistele economice, ziarele şi buletinele de ştiri, cea mai mare credibilitate a presei economice înregistråndu-se în Spania. Şi la nivel global, încrederea în mass-media a înregistrat o creştere de patru procente, de la 44% în 2007 la 48% în acest an.
Forumurile, blogurile, Wikipedia şi reţelele sociale sunt folosite tot mai mult de elitele tinere pentru a se informa. Studiul Edelman arată că peste 63% dintre tinerii intervievaţi discută despre companiile în care au încredere în mediul online, ei fiind mult mai dispuşi să împărtăşească prietenilor informaţiile despre companii, iar dacă sunt dezamăgiţi de un serviciu sau produs, să comenteze negativ acest fapt pe internet. Studiul mai arată că generaţia tånără preferă cumunicarea mai personală, contrar comunicării tradiţionale prin purtători de cuvånt ai companiei. În acest context, Richard Edelman, preşedinte şi CEO al Edelman, recomandă companiilor să aibă o comunicare adaptată nevoilor publicului tånăr, mult mai personală, prin intermediul blogurilor sau al angajaţilor, şi mult mai transparentă. Edelman mai sfătuieşte managementul să se implice mult mai activ în programe de responsabilitate socială, deoarece buna reputaţie a companiei este stråns legată, în ochii publicului, de respectul pentru mediu.
73% dintre participanţii la studiu din Uniunea Europeană au cea mai multă încredere în companiile din sectorul tehnologiei. Acestea sunt urmate de industria medicală şi de mass-media
Barometrul increderii
Potrivit studiului Edelman, publicul percepe ca fiind cei mai mari generatori de încredere calitatea produselor şi a serviciilor, relaţia cu clienţii şi reputaţia companiei.