Cel mai mare parc de eoliene din Europa, de o capacitate de 600 MW, este departe de a fi terminat, afirmă Arnaud Daubignon, directorul departamentului de întreţinere a sitului. Prima fază, care trebuie să cuprindă 139 de turbine, este aproape finalizată, iar lucrările pentru a doua tranşă, de 101 eoliene, au început deja. Costul iniţial al investiţiei era de 1,1 miliarde de euro, dar „bugetul prevăzut va fi depăşit deoarece avem o întârziere de un an”, precizează Jan Veskrna, directorul CEZ pentru România.
”Suntem aici din aprilie 2005. Am început prin a cumpăra o reţea de distribuţie electrică. Când România a intrat în UE, ne-am dat seama că va trebui să investească rapid în energiile regenerabile pentru a respecta cotele impuse de Bruxelles”, ” a adaugat Veskrna. Nu au fost totuşi multe grupuri străine care să dorească să instaleze turbine în această regiune. „Noi venim dintr-o fostă comunistă şi poate că acest lucru ne-a încurajat să facem primii pasul”, explică directorul CEZ.
Dar România nu duce lipsă de condiţii favorabile pentru astfel de investitori. Pe malul Mării Negre, briza suflă aproape în permanenţă. Prezenţa lângă Cogealac a unei linii de înaltă tensiune insuficient folosită este un alt atu important. Portul de la Midia, aflat în apropiere, a facilitat transportarea pieselor necesare pentru construirea eolienelor. Timp de trei ani, patru asociaţi s-au ocupat de închirierea terenurilor, de obţinerea autorizaţiei de construcţie, semnarea contractului de distribuţie cu Transelectrica şi de comandarea primelor 139 de turbine la General Electric. A fost extrem de greu mai ales în ceea ce priveşte terenurile, din cauza fărâmiţării acestor proprietăţi, potrivit unui reprezentant al grupului.
De asemenea, grupul ceh a trebuit să facă faţă şi unei dispute cu primarul din Cogealac, iar politicienii români nu au votat încă decretul de aplicare a legii privind certificatele verzi, adoptată în 2008. „În consecinţă, încă nu primim subvenţia care ar putea ajunge la 55 de euro pentru fiecare MW/h produs de o eoliană”, precizează Veskrna. O întârziere care costă scump: pentru un parc de 600 MW care funcţionează 8.000 de ore pe an, pierderea este de 264 milioane de euro.
Sursa: Agerpres