Criza economică din zona euro, riscurile legate de o eventuală ieşire a Greciei din moneda unică europeană şi problemele concrete care împiedică activarea imediată a fondurilor europene pentru recapitalizarea directă a băncilor, pentru a apăra Spania şi Italia, se află vineri în prim plan, pe primele pagini ale ziarelor din Peninsulă.
”Germania intransigentă, Grecia fără resurse”, titrează La Repubblica de la Roma, care scrie despre preocupările pentru destinul monedei unice europene, într-o Europă care continuă să nu fie unită. În luna septembrie se va da bătălia finală pentru salvarea zonei euro, dar capacitatea Mecanismului European de Stabilitate, MES, de a cumpăra obligaţiuni de pe pieţele secundare este încă o realitate virtuală, în aşteptarea deciziei Curţii Constituţionale din Germania.
Banca Centrală Europeană, BCE, condusă de italianul Mario Draghi, nu poate lua iniţiative concrete, în lipsa unui acord politic la nivel european. Iar problema cea mai urgentă continuă să fie aceea a Greciei, unde guvernul lui Antonis Samaras apare în mare dificultate şi se pregăteşte să ceară alte ajutoare financiare din partea Uniunii Europene şi alţi doi ani pentru a-şi pune în ordine conturile publice. O situaţie care ar putea împinge Grecia către noi alegeri, a treia oară în ultimul an, ceea ce ar duce la o situaţie de haos, cu consecinţe deosebit de negative pentru moneda unică europeană.
Situaţia nu este pozitivă nici pentru Italia şi Spania, unde au fost făcute numeroase reforme, care nu sunt însă suficiente. Echilibrul zonei euro este instabil, în lipsa aprobării fondurilor europene MES, Mecanismul European de Stabilitate, şi FESF, Fondul European de Stabilitate Financiară, relevă principalul cotidian roman.
La Repubblica publică vineri şi un interviu cu ministrul italian pentru Afacerile europene, Enzo Moavero, care declară: ‘Criza economică pune în joc viitorul Uniunii Europene (UE), iar cetăţenii vor trebui să se exprime asupra destinului monedei unice europene. Trebuie să înţelegem ce suntem dispuşi să facem şi ce schimbări suntem dispuşi să acceptăm, la nivel european, pentru a construi o casă comună europeană, Uniunea Europeană a viitorului nostru comun’.
”Pozitive pieţele financiare, Bursa din Milano, joi, la plus 1,86%”, titrează Il Corriere della Sera din Milano, care scrie însă că acest lucru nu este suficient pentru a opri, pe termen lung, speculaţiile de pe pieţele financiare mondiale.
”O reducere a presiunii fiscale ar fi necesară, dar Italia nu-şi poate permite în această perioadă să renunţe la rigoare şi la austeritate”, a spus Monti, citat de La Stampa din Torino. Tema reducerii taxelor este importantă pentru toate partidele din Italia, în vederea alegerilor parlamentare din primăvara anului 2013. (Sursa: Agerpres)