Chiar dacă vâsleşte împotriva curentului, România a hotărât să menţină obiectivul de aderare la moneda unică peste trei ani. „Ne menţinem obiectivul aderării la zona euro în 2015”, a precizat preşedintele român, Traian Basescu, săptămâna trecută, scrie ziarul La Tribune în ediţia de luni.
Bucureştiul şi-a fixat nişte ţinte ambiţioase; o datorie publică mai mică de 60 % din PIB şi România nu ar trebui să aibă probleme ca să realizeze acest obiectiv, deoarece are una din cele mai mici datorii din Europa, 40 % du PIB; un curs de schimb stabil al monedei naţionale; o inflaţie controlată. Au fost clar stabilite eforturile care urmează a fi făcute. „Din punct de vedere tehnic, aderarea la euro în 2015 este foarte probabilă, dar industria noastră nu va fi neapărat pregătită să reziste celor mai puternice economii din Europa occidentală”, afirmă totuşi analistul financiar Laurenţiu Roşoiu. Potrivit acestuia, România are mult de pierdut dacă se integrează prea rapid în zona euro.
Conducătorii Băncii Naţionale a României atenuează puţin declaraţiile lui Traian Basescu. „Trecem printr-o perioadă atât de dinamică şi imprevizibilă încât este posibil fie să intrăm mai repede în zona euro, fie mult mai târziu”, a declarat acum câteva zile consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu.
Cu cei 22 de milioane de locuitori ai săi, România este a şaptea piaţă din Uniunea Europeană. Spre deosebire de alte state din Europa Centrală, precum Cehia, România a considerat întotdeauna că UE a fost benefică pentru dezvoltarea sa. Şi pentru a se convinge de justeţea politicii sale, Traian Băsescu afirmă: ”Nimănui nu-i strică obiective ambiţioase”
Sursa: Agerpres