Președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, a mers în mijlocul soldaților aflați în linia frontului, cu toate că personalul său de securitate nu era de acord cu călătoriile sale cu risc ridicat.
Preșdintele Ucrainei, în mijlocul soldaților: Nu putem închide ochii în fiecare zi
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a mers în mijlocul soldaților aflați în linia frontului însoțit de o echipa de jurnaliști de la BBC. Această echipă l-a însoțit pe președinte ucrinean și la diverse întâlnire pe care acesta le-a avut.
Sursa anterior citată scrie că ideea ca Rusia să bombardeze Kievul încă este una exagerată, însă a relatat despre violențele din estul țării.
De asemenea, BBC scrie că la momentul în care Volodimir Zelenski a ajuns în rândul soldaților, el a primit o armă și o cască.
“În prima linie în Shyrokyne, președintele Zelensky a împărțit ceaiul și a discutat cu soldații”, au notat jurnaliștii, amintind că zona a fost odată o destinație populară de vacanță. Din păcate, din cauza luptelor din ultimii trei ani, locul s-a schimbat complet – străzile au fost înlocuite parțial de tranșee adânci, în timp ce o mare parte dintre clădiri au fost abandonate.
Un soldat le-a povestit jurnaliștilor că părinții lui sunt îngrjirați și că mereu îl sună ca să-l verifice. De asemenea, BBC spune că acesta părea să fie entuziasmat să vorbească cu președintele Volodimir Zelenski, subliniind că, fix în ziua în care acesta a venit pe linia frontului bombardamentele din zonă s-au intensificat.
Echipa președintelui a spus jurnaliștilor BBC că personalul său de securitate nu era de acord cu călătoriile sale cu risc ridicat, dar că Zelensky a insistat să le efectueze.
Volodimir Zelenski a dat dovadă de calm
Echipa de jurnaliști de la BBC scrie că președintele Ucrainei a dat dovadă de calm, însă au existat momente când ”frustrarea lui față de aliații Ucrainei a apărut rapid la suprafață”.
Există țări care fac presisune asupra Kievului să facă compromisuri pe care președintele Zelenski le consideră imposibile, în timp ce alte cer renunțarea la obiectivul de a intra în NATO.
“’Nu putem închide ochii în fiecare zi și în fiecare an și să spunem că doar Rusia nu vrea să ne vadă acolo’, mi-a spus la un moment dat domnul Zelensky. ‘Există și membri NATO care susțin Rusia în acest sens’”, a notat jurnalista Sarah Rainsford.
El a mai vorbit despre prețul pe care Ucraina a tebui să îl plăteasă pentru că a încercat să scape de sub strânsoarea Kremlinului, referindu-se la peste 14.000 de vieți pierdute, Crimeea, Donbas și peste două milioane de persoane care au fost strămutate.