Noul președinte al Apple este Arthur Levinson, președinte al companiei Genentech și totodată unul dintre directorii Apple. Odată cu numirea lui Levinson, s-a luat și decizia includerii șefului Disney, Robert Iger, în consiliul director.
"Apple este o companie concentrată dintotdeauna pe inovarea proprie, iar eu sunt foarte mândru să iau parte la acest proces", a declarat Arthur Levinson. Pe fondul noilor vești, acțiunile Apple au crescut cu 2,5%, până la 388, 83 dolari.
Decizia de a-l desemna pe Levinson ca președinte a fost îndelung cântărită de consiliul director, despre care se crede că va avea un rol mult mai puternic în era post-Jobs.

CEO-ul Apple, Tim Cook, l-a lăudat pe Levinson pentru  contribuția sa la mersul companiei și a menționat că "personalitatea și modul său de a consuce sunt valoroase pentru Apple". El a spus de asemenea că Rober Iger a fost o alegere foarte bună pemtru companie, și că experiența sa de la Disney va folosi mult companiei în această perioadă.

Câteva date biografice ale noului președinte Apple:
Arthur Levinson s-a născut în Seattle, Washington, pe 31 martie 1950. Este fostul președinte al companiei Genentech, din 1999 până în 2011, când a preluat funcția de președinte al Apple.
A absolvit Universitatea Washington din Seattle, în 1972 și are un doctorat în Biochimie obținut la Universitatea Princeton, în 1977. După ce a terminat doctoratul, a început să lucreze în cadrul departamentului de Microbiologie din cadrul Universității California, din San Francisco, de unde a fost recrutat direct la compania Genentech, cu profil biotehnologic.
Compania este recunoscută pentru contribuția sa la cercetarea unor tratamente pentru boli grave din oncologie, imunologie, regenerarea țesuturilor, neurologie și boli infecțioase. La Genentech lucrează peste 1000 de experți, oameni de știință și de curând, microbiologi și experți în imagistică medicală.
Levinson a ajuns la Gernentech în 1980, iar în 1999 a devenit președinte al aceleiași companii. În același an, a primit distincția cea mai importantă a Institutului Irvington pentru Leadership Corporatist în Știință și de asemenea premiul Coaliției pentru Cancerul de Sân.
A fost introdus pe Drumul Celebrităților (Hall of Fame) din domeniul biochimiei în 2003, iar Business Week l-a numit în 2004 și 2005 cel mai bun manager al anului. Institutional Investor l-a numit patru ani la rând cel mai bun CEO american (2004-2007). Levinson este autor sau co-autor a mai mult de 80 de articole științifice și are 11 patente pentru descoperiri importante în domeniul biochimiei.
Este căsătorit cu Rita May Liff din decembrie 1978 și are doi copii.
 
Sursa foto: businessweek.com