„În prezent, 70% dintre exporturile româneşti sunt către ţări din UE, 15% către ţări europene non-UE şi doar 15% către restul lumii. Nevoia de externalizare este maximă în acest moment. Trebuie să încercăm, într-o măsură mai mică sau mai mare, să convingem firmele românești că cel mai mare risc pentru capitalul românesc este să nu fie niciun risc. Avem un mediu economic autohton fragil şi de aceea trebuie să ţinem cont că România are un context favorabil în dezvoltarea de afaceri în SUA”, a spus Mihai Daraban.
Acesta a apreciat că programul Smart Start USA este unul care va da încredere antreprenorilor români şi le va arăta unde sunt cu adevărat şi din punct de vedere al calităţii produselor şi serviciilor.
„Deficitul balanţei comerciale creşte exponenţial în ultimii ani şi aceasta trebuie să ne pună pe gânduri. Trebuie să vedem ce se mai produce prin România. Avem o istorie prea scurtă a capitalului românesc, dar, dacă ştim cum este format, putem construi caiete de sarcini care să îl pună în valoare”, a precizat Daraban.
Preşedintele CCIR a apreciat că participarea firmelor româneşti la programul Smart Start USA poate să le deschidă calea spre listarea la bursele americane.
Smart Start USA este un program destinat facilitării accesului IMM-urilor din România şi Europa de Est pe piaţa americană. Programul creează un parteneriat extins cu autorităţile locale, camerele de comerţ, sindicatele, societatea civilă.