Preşedintele Mohamed Morsi a dat asigurări mediilor conservatoare din Egipt că împrumutul în valoare de aproximativ 5 miliarde de dolari de la Fondul Monetar Internaţional (FMI) va fi compatibil cu principiile financiare islamice, relatează AFP.
Confruntat cu o gravă criză economică, Egiptul a solicitat la sfârşitul lunii august ajutor din partea FMI, un împrumut ce ar putea ajunge la cel puţin 4,8 miliarde de dolari, potrivit autorităţilor de la Cairo, după ce discuţiile iniţiale s-au referit la suma de 3,2 miliarde dolari, potrivit Agerpres.
"Nu este vorba despre camătă", a declarat preşedintele Morsi, provenit din rândul mişcării Fraţilor Musulmani, referindu-se la dobânzile pentru împrumut, interzise de preceptele islamice în materie de finanţe.
"Nu voi accepta niciodată ca egiptenii să trăiască din camătă", a ţinut să precizeze Morsi în faţa mai multor zeci de mii de persoane aflate pe stadionul din Cairo cu ocazia comemorării a 39 de ani de la războiul arabo-israelian din 1973.
Directoarea generală a FMI, Christine Lagarde, a afirmat sâmbătă că instituţia din subordinea sa este pregătită pentru discuţii ‘fără condiţii prealabile’ cu guvernul de la Cairo pentru a-i acorda un împrumut.
O echipă a FMI urmează să se deplaseze în Egipt "săptămânile viitoare" pentru a demara negocierile privind planul de ajutorare, anunţase în luna septembrie o purtătoare de cuvânt a Fondului.