Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul pentru promulgarea Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, a informat Administraţia Prezidenţială.

Camera Deputaţilor, for decizional în cazul acestei legi, a adoptat proiectul pe 18 decembrie, cu 288 de voturi ”pentru” şi 16 abţineri.

Proiectul de lege stabileşte următoarele domenii de reglementare pentru care se solicită abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe pe perioada vacanţei parlamentare: finanţe publice, economie, energie şi mediu de afaceri, lucrări publice, dezvoltare şi administraţie, afaceri interne, transporturi, infrastructură şi comunicaţii, sănătate, cultură, fonduri europene, precum şi prorogarea sau modificarea unor termene prevăzute în acte normative cu putere de lege, scrie Agerpres.

Faţă de proiectul iniţial a fost eliminată posibilitatea Guvernului de a da ordonanţe în privinţa modificării şi completării OUG 64/2007 privind datoria publică, a Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, a Legii concurenţei nr. 21/1996.

Ce spunea premierul Orban despre emiterea de ordonanţe de urgenţă

Premierul Ludovic Orban declara, în urmă cu două săptămâni, că dacă Guvernul nu va putea da acte normative în perioada vacanţei parlamentare, va emite ordonanţe de urgenţă şi va chema astfel Parlamentul în sesiune extraordinară, chiar în fiecare zi din ianuarie.

„Nu cred că îşi vor dori ei să nu se dea reglementări cu caracter de lege în domenii în care ulterior statul român ar trebui să plătească despăgubiri, că s-ar putea să ne supărăm, să îndreptăm aceste despăgubiri împotriva parlamentarilor care nu ne-au dat dreptul de a emite ordonanţe pe perioada vacanţei parlamentare”, a declarat Orban înaintea votului din Camera Deputaţilor.