UPDATE ORA 20.00: Preşedintele Traian Băsescu a susţinut o declaraţie de presă mierucri, începând cu ora 19.30, la Palatul Cotroceni. Şeful statului a susţinut declarația după ce ceremonia de învestire a senatorului PSD Darius Vâlcov în funcția de ministru al Bugetului a fost amânată pentru că premierul Victor Ponta a renunțat să mai participe la eveniment. "Este prima dată în mandatul meu de aproape zece ani când o ceremonie de învestire a unui ministru este amânată", a declarat Traian Băsescu.

UPDATE ORA 18.00: Comunicatul prezicează că ziua și ora de desfășurare ale ceremoniei au fost stabilite de comun acord cu Cabinetul Prim-Ministrului României, însă, miercuri, 27 august a.c., la ora 17.50 Cabinetul Prim-Ministrului României a informat Administrația Prezidențială, printr-o adresă, că prim-ministrul Victor Ponta nu participă la ceremonie deoarece va lua parte la deschiderea Reuniunii Anuale a Diplomației Române.

Prin anularea prezenţei la ceremonia de depunere a jurământului de învestitură, preşedintele Traian Băsescu înţelege că domnul prim-ministru Victor-Viorel Ponta ar putea să nu mai susţină propunerea domnului Darius-Bogdan Vâlcov pentru funcţia de ministru delegat pentru Buget, se mai arată în comunicatul amintit.

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, miercuri, decretul prin care social-democratul Darius Vâlcov este numit ministru delegat pentru Buget, anunţă Administraţia Prezidenţială.

Şeful statului a semnat totodată decretul prin care se ia act de demisia lui Liviu Voinea, ministrul delegat pentru Buget, şi se constată încetarea funcţiei acestuia de membru al Guvernului.

Liviu Voinea a demisionat din Guvern după ce a fost ales de Parlament în postul de viceguvernator al Băncii Naţionale a României.

Iniţial, premierul Victor Ponta l-a propus pentru portofoliul de ministru delegat pentru Buget pe social-democratul Claudiu Manda, însă şeful statului a respins această propunere. Tot atunci a respins şi nominalizarea UDMR pentru postul de ministru al Culturii, în persoana Rozaliei Biro.

Preşedintele Băsescu afirma că cele două nominalizări iniţiale nu sunt potrivite şi i-a solicitat prim-ministrului să se gândească la altele.

”Cea mai complexă experienţă a domnului Iulian Claudiu Manda este legată de funcţia de director la Casa studenţilor din Craiova. Singurul calcul economic care se face acolo este eventual valoarea biletelor rupte într-o zi de sâmbătă. Or, ministrul Bugetului înseamnă mult mai mult. Justificarea că domnul deputat a funcţionat în Comisia de buget-finanţe nu este un argument”, motiva şeful statului afirmaţiile sale în cazul lui Manda, precizând că în comisia parlamentară nu se discută filosofia bugetară, priorităţile, ci se mută cel mult bani de o biserică de la un minister, de un podeţ, pentru zugrăvit o şcoală.

Pe 19 august, prim-ministrul i-a transmis şefului statului propunerea de numire a lui Darius Vâlcov în funcţia de ministru delegat pentru Buget. Vâlcov este senator PSD şi preşedinte al Comisiei pentru administraţie publică şi organizarea teritoriului din Senat. În cazul Ministerului Culturii, UDMR nu a făcut încă o altă propunere. (Sursa: Agerpres)