Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Gelu Ştefan Diaconu (foto), a propus premierului Victor Ponta suspendarea din funcţie a vicepreşedintelui ANAF, Nicolae Romeo Florin, director al Direcţiei Antifraudă, după ce DNA a anunţat declanşarea urmăririi penale în cazul acestuia.
'Având în vedere comunicatul DNA, prin care a fost anunţată dispunerea efectuării urmăririi penale faţă de domnul Nicolae Romeo-Florin, vicepreşedinte ANAF, pentru suspiciune rezonabilă privind activitatea acestuia din vara anului 2010, când deţinea funcţia de consilier superior în cadrul ANAF – Direcţia Generală de Coordonare Inspecţie Fiscală şi nu coordona activitatea Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală, am propus premierului Victor Ponta suspendarea acestuia din funcţie, până la clarificarea situaţiei", a declarat Gelu Ştefan Diaconu, preşedintele ANAF, într-un comunicat.
Romeo Florin Nicolae, directorul Direcţiei Antifraudă şi vicepreşedinte al ANAF, a fost pus sub urmărire penală de procurorii DNA Ploieşti, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.
Potrivit unui comunicat al DNA, în calitate de consilier superior în cadrul ANAF – Direcţia Generală de Coordonare Inspecţie Fiscală, în vara anului 2010, Romeo Florin Nicolae a pretins şi primit echivalentul în lei al sumei de 5.000 euro de la un denunţător, reprezentant al unei societăţi comerciale, lăsând să se înţeleagă că are influenţă asupra factorilor de decizie din cadrul ANAF pentru soluţionarea favorabilă a unei contestaţii formulate de societatea respectivă împotriva unei decizii de impunere.
Decizia de impunere privind obligaţii fiscale suplimentare de plată la bugetul statului în valoare totală de 13.034.043 lei fusese emisă ca urmare a unei inspecţii fiscale de către reprezentanţii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Prahova.
Ulterior, decizia de impunere a fost desfiinţată parţial de ANAF – Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, în sensul diminuării obligaţiilor de plată de la bugetul statului, de la suma de 13.034.043 lei la 1.097.923 lei.
Romeo Florin Nicolae a fost chemat miercuri la sediul DNA Ploieşti, unde procurorii l-au anunţat că a fost pus sub urmărire penală.
AGERPRES