Președintele ANAF: România nu e pregătită pentru impozitarea progresivă mai devreme de 2026-2027

Lucian Heiuș

SURSĂ FOTO: Inquam Photos / George Calin

Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), Lucian Heiuș, susține ferm că România nu este încă pregătită pentru impozitarea progresivă. Din punctul său de vedere, mai devreme de 2026-2027 nu putem să avem o discuţie serioasă şi o aplicare efectivă a unui impozit progresiv.

Veniturile statului au fost supraestimate

Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), Lucian Heiuș, a anunțat joi, 18 mai 2023, că veniturile statului au fost supraestimate, lucru pe care l-a spus și Consiliul Fiscal în decembrie 2022.

„Ca preşedinte ANAF pot să discut doar pe partea de venituri. La partea de cheltuieli nu am acces să văd cum a fost construită, unde se regăsesc, putem să avem surprize cu alte cheltuieli care poate nu au fost prognozate şi au apărut între timp.

Politica bugetară este fluentă şi apar perturbaţii într-un timp foarte scurt. E clar că pe partea de venituri, veniturile au fost supraestimate, lucru pe care l-a spus Consiliul Fiscal, anul trecut, în decembrie.

Există raportul lor, noi am spus că nu se poate atinge oricâte eforturi am face pentru că colectarea depinde de trei factori clari: de puterea economiei unei ţări la un moment dat, de nivelul de impozitare şi de capacitatea administrativă.

Puterea economiei României este cea care este, sistemul de impozitare este cel care este, adaptat perioadei prin care trece România astăzi, iar capacitatea noastră administrativă este cumva limitată şi de instrumentele pe care eu le am astăzi la ANAF.

Coordonez de un an de zile Agenţia şi lucrăm cu sisteme de gestionare a creanţelor fiscale la persoane juridice pe care le-am implementat în 2005. Eram director la Hunedoara, la Finanţe şi atunci s-a implementat acest sistem şi de atunci funcţionează până astăzi”, a declarat, joi seară, Lucian Heiuş în cadrul unei emisiuni TV de pe Digi24.

România nu este pregătită pentru impozitarea progresivă

Potrivit spuselor sale, în prezent, România nu este pregătită pentru impozitarea progresivă. Din punctul său de vedere, firmele locale mai trebuie lăsate încă cinci ani, zece ani pe o impozitare unică ca să poată să acumuleze capital, să se dezvolte, de aceea, mai devreme de 2026-2027 nu putem să avem o discuţie serioasă şi o aplicare efectivă a unui impozit progresiv.

„Dacă e să discutăm teoretic, impozitarea progresivă poate să funcţioneze într-un stat care are o clasă de mijloc foarte bine stabilizată şi cum e România trebuie să avem cel puţin un milion de oameni pe care să îi încadrăm în clasa de mijloc, să ai o economie care este pe un trend ascendent ca atunci când mergi pe o impozitare progresivă care înseamnă că pentru cei care obţin venituri peste o anumită rentă să îi impozitezi în plus, acei oameni să nu aibă de suferit, să nu fie afectaţi şi viaţa lor să continue într-un ritm aproape normal. (…)

Până în 2005, am avut impozitare progresivă, atunci s-a introdus cota unică şi am funcţionat, s-au găsit soluţii. (…) Aceasta este o decizie pe care o va lua Parlamentul, iar noi ca specialişti putem să le spunem şi să le arătăm nişte date. Decizia va fi politică, aşa cum este normal”, a explicat președintele Fiscului.