”Fondul de garantare, la care lucrăm de şase ani, va aduce linişte pentru turişti. Ce înseamnă asta: astăzi, se merge pe o asigurare la agenţii de numai 50.000 de dolari, făcută de mine când eram secretar de stat în 2002, numai că atunci nu erau probleme de falimente. Este evident că 50.000 de dolari este o sumă foarte mică. Am încercat câţiva ani să discutăm cu companiile de asigurări, care au ele însele probleme şi nu sunt interesate de temă, şi singura formulă pe care am găsit-o este fondul de garantare”, a spus Burcea.

El a explicat că toate agenţiile de turism din România vor contribui cu o sumă de bani la acest fond. ”Probabil că intrarea va fi de câteva mii de euro, după care se va plăti o sumă anuală, astfel încât să se facă un fond de garantare care, la 1.500 de agenţii, probabil va fi de câteva milioane de euro. Nu ştiu în ce măsură vom putea îndeplini directiva europeană potrivit căreia toate sumele încasate să fie garantate”, a adăugat Burcea.

Potrivit acestuia, ANAT a comandat un studiu şi, pe baza acestuia, va propune o variantă Autorităţii Naţionale de Turism şi Autorităţii de Supraveghere Financiară. Fondul mutual de garantare a agenţiilor de turism nu va fi aplicat retroactiv, ci din momentul în care va intra în vigoare.

”Vrem, nu vrem, trebuie să intre în vigoare pe parcursul acestui an, pentru că România se află sub ameninţarea unei proceduri de infringement dacă nu o rezolvăm până la finele anului. Cred că va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2017. Păgubit înseamnă un turist care a achitat nişte bani la o agenţie, iar agenţia respectivă intră în insolvenţă sau în faliment. Orice sumă se va recupera, însă vom limita suma totală la un milion de euro per agenţie în primă instanţă”, a mai spus preşedintele ANAT.

În ultimii şapte ani, au fost câteva sute de turişti afectaţi de faptul că agenţiile de unde îşi cumpăraseră pachete turistice au dat faliment, a completat el. (Sursa: Agerpres)