Stațiunile montane și cele balneare au nevoie, în afară de investiții în infrastructura turistică, de o promovare serioasă pentru turiștii străini, potrivit președintelui Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), Alin Burcea.
”Sunt mari probleme în țară cu turismul balnear și cel de la munte. Este foarte important ca turismul intern să fie sprijinit. Sunt hoteluri de la munte scoase la vânzare, foarte multe pensiuni în stațiuni precum Sinaia, Predeal, Bușteni”, a spus joi Alin Burcea, în cadrul unei conferințe de presă.
Acesta a punctat principalele teme pe care le va urmări în mandatul său, sprijinirea turismului intern fiind una dintre ele.
”Să aduci străini în România este o loterie. Te poți duce la 15 târguri și să nu închei niciun parteneriat. Este foarte greu. Rata de reușită să aduci străini este destul de mică deoarece nu avem brand”, a subliniat președintele ANAT.
Totodată, acordarea primei de incoming agenţiilor care aduc turişti străini în România este una din problemele pe care Alin Burcea vrea să o rezolve în regim de urgenţă, pentru că din cele peste 3.000 de agenţii de turism acreditate de ANT, doar circa 30 fac incoming în prezent.
”Bugetul de promovare al ANT este penibil. Două milioane de euro nu ajung nici pentru participarea la toate târgurile internaţionale de profil. ANT nu are bani să participe nici la toate târgurile interne. A apelat la noi, la ANAT, să le dăm gratis. Bineînţeles că le dăm, suntem împreună”, a spus Alin Burcea.
Alin Burcea, directorul general al agenției de turism Paralela 45, a revenit recent la conducerea ANAT, asociație pe care a înființat-o în urmă cu 26 de ani, împreună cu alți cinci întreprinzători în turism, și a condus-o în perioada 1991-1993.