„Dacă pe eticheta unui produs ambalat aflăm orice ingredient, de ce nu putem afla asta la restaurant?”
Horia Constantinescu a vorbit miercuri, 19 octombrie 2022, despre patronii de restaurante din țara noastră care sunt nemulțumiți pentru că, în curând, vor fi obligați să treacă în meniu toată lista de ingrediente folosite la prepararea unui produs. Șeful ANPC a explicat că dacă pe eticheta unui produs ambalat putem afla tot ce conține, acelaşi lucru trebuie să se întâmple şi cu mâncarea servită în toate restaurantele.
„Şi până acum trebuiau să o facă. Acum sunt doar nemulţumiţi pentru că trebuie să aflăm într-adevăr ce ingrediente şi materii prime. Ciorba de burtă trebuie să se ştie din ce burtă este făcută, şaorma cu de toate trebuie să ştim ce înseamnă ”de toate” că poate în copilărie mâncam pelicanol lipici, poate unii dintre domniile lor se gândesc să pună în continuare această aromă. Nu credeţi că trebuie să aflăm ce mâncăm?
Dacă pe eticheta unui produs ambalat aflăm atât materiile prime folosite, orice ingredient, inclusiv aditivii alimentari şi aflăm inclusiv aportul caloric, coeficientul caloric, de ce nu putem afla asta la restaurant? Am spus şi celor cu care ne-am întâlnit, din asociaţiile patronale din industrie, dacă desfac un pachet cu biscuiţi achiziţionat de pe raftul unui magazin, dacă pe etichetă găsesc toate aceste informaţii şi îl pun în farfurie şi îl vănd la restaurant, îl privez pe consumatorul de la restaurant de informaţiile pe care le-ar fi putut avea dacă ar fi achiziţionat de pe raft produsul. Cred că lucrurile trebuie aduse într-o zonă nediscriminatorie”, a explicat, miercuri, Horia Constantinescu.
Patronii restaurantelor se opun ordinului ANPC: „Ne vor închide pe toţi”
Declarația sa a venit la o zi după ce preşedintele Organizaţiei Patronale Mamaia-Constanţa, Nicolae Bucovală, a criticat ordinul ANPC care prevede obligaţia de a scrie în meniu „când s-a născut porcul sau vita sau găină”. Acest ordin va intra în vigoare abia la data de 20 decembrie 2022. Nicolae Bucovală privește cu pesimism viitorul, fiind ferm convins că toate restaurantele vor fi închise pentru că nu se vor putea conforma acestui odrin.
„Cred că ANPC-ul vrea să ne transforme pe toţi în prozatori. Ordinul ANPC de a scrie pe lista de meniu şi când s-a născut porcul sau vita sau găina mi se pare caraghios. Şi dumneavoastră aţi fost în toată lumea şi noi mai mergem pe unde apucăm, dacă avem profit după o vară, dar nu am văzut nicăieri în lume o asemenea listă de meniu, credeţi-mă. Este imposibil să o facem. Intră în vigoare pe 20 decembrie. Înseamnă că ne vor închide pe toţi pentru că nu le putem face”, a explicat, marți, Nicolae Bucovală.