Președintele ANRE, Dumitru Chiriță, a vorbit despre Acordul de solidaritate la nivel European, dar și de importanța activității Transgaz.

Țara noastră a înmagazinat 96% gaze în depozite

Chiriță a precizat că în această iarnă, România a înmagazinat peste 96% gaze în depozite, fapt care a asigurat o stabilitate în aprovizionarea în timpul sezonului rece.

„Pentru consumatorii casnici si noncasnici, prețurile au fost plafonate până la 31 martie 2025, respectiv 0,31 kw la casnici și 0,37 kw pentru cei noncasnici. Menționez că există un număr impresionant de consumatori industriali care nu intră în zona aceasta de plafonare, și poate că, odată cu creșterea aportului de gaze și eventuala scădere a prețului, luam în calcul și introducerea acestor consumatori.

În această iarnă, am reușit împreună cu autoritățile române și operatorilor economici să înmagazinăm peste 96% gaze în depozite, fapt care ne-a asigurat o stabilitate în aprovizionarea cu gaze în această perioadă de iarnă și ne aduce în situația în care, pentru iarna viitoare să depășim acel procent de 90% pe care îl menționează Regulamentul European, ca obligație a statelor membre pentru a depozita gaze în vederea asigurării necesarului pentru următoarea perioadă”, a declarat acesta în cadrul Conferinței Naționale „Rute noi și resurse sustenabile”, potrivit Antena 3 CNN.

România, independentă față de Federația Rusă, a ajutat și Republica Moldova

De asemenea, președintele ANRE  a subliniat importanța activității Transgaz. Datorită conductei Iași-Ungheni-Chișinău, am reușit să fim independenți față de Federația Rusă și să ajutăm și Republica Moldova.

„Totodată vreau să subliniez importanța activității Transgaz, care a crescut capacitatea de interconectare și ne-a oferit posibilitatea să fim zero dependenți de Federația Rusă.

Pentru că prin ceea ce a făcut în zonele de sud și vest ne-a adus în situația de a avea surse alternative de aprovizionare cu gaz foarte importante, consistente și care ne asigură ceea ce avem nevoie în perioade critice.

Este important să subliniem că Republica Moldova a fost salvată de România prin faptul că Transgaz a realizat acea conductă de interconectare Iași-Ungheni-Chișinău. Este un adevăr incontestabil. Autoritățile de reglementare din Moldova sunt mai mult decât mulțumite de relația cu România pe aceste subiecte de energie electrică și gaze naturale.”, a mai spus Daniel Chiriță.